DSP Bucuresti: Ar fi de preferat ca vaccinarea copiilor sa fie asigurata de scoli si gradinite
DSP Bucuresti: Ar fi de preferat ca vaccinarea copiilor sa fie asigurata de scoli si gradinite
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/dsp-bucuresti-ar-fi-de-preferat-ca-vaccinarea-copiilor-sa-fie-asigurata-de-scoli-si-gradinite/
Directorul executiv al Directiei de Sanatate Publica a Municipiului Bucuresti, dr. Cristina Pelin, sustine ca ar fi de preferat ca vaccinarea copiilor sa fie asigurata de scoli si gradinite, asa cum s-a intamplat pana in 2015, si nu de catre medicii de familie.
“Cel mai bine ar fi, totusi, ca vaccinarea sa fie preluata, cum a fost si pana acum, de scoli si gradinite, astfel incat sa avem o evidenta clara a copiilor care au fost vaccinati, care trebuie vaccinati. Si noua ne-a ingreunat foarte mult munca, din cauza ca sunt o mie de medici de familie la nivelul municipiului Bucuresti. (…) Nici pentru noi nu e benefic, nici pentru copiii din Bucuresti nu e benefic”, a precizat Cristina Pelin , directorul DSP Bucuresti, potrivit Agerpres.
Ea a mai mentionat ca in acest moment Directia de Sanatate Publica nu mai are o evidenta clara a copiilor vaccinati, deoarece o parte dintre medicii de familie fac raportarile necesare in Registrul electronic de vaccinari, iar altii nu . Si, ca pe de alte parte, DSP nu are parghii pentru a-i sanctiona pe cei care nu raporteaza vaccinarile.
Conform sursei mentionate, si Marian Banu, reprezentant al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti, a apreciat ca scoala “este institutia cea mai buna pentru a asigura vaccinarea”.
Potrivit lui Adrian Calugaru, inspector-sef DSP, in perioada 2015 – 2016 au existat anumite dificultati din acest punct de vedere.
“2015 – 2016 a fost anul in care acesti copii de varsta scolara au facut vaccinul la medicul de familie. Nu putem noi sa ii ordonam, sa ii dirijam pe medicii de familie, dar au fost dificultati, in sensul in care poate ca nu i-au luat in evidenta, poate nu au fost destul de atenti, ca au si copii de cinci – sapte ani, de opt ani. Erau obisnuiti ca acesti copii sa fie vaccinati la scoala. Sigur, a trebuit in 2015, in 2016 sa intensificam mesajele, anunturile. Avantajul nostru este ca exista un Registru national de vaccinari, in care noi putem sa vedem daca au fost sau nu vaccinati copiii respectivi. Pentru ca un program national de vaccinare sa fie eficient, el trebuie sa cuprinda aproape 97-98% din copiii eligibili, adica dintre copiii carora li se adreseaza vaccinul. Altfel, exista riscul ca un copil, chiar vaccinat fiind, sa se imbolnaveasca si el”, a precizat Adrian Calugaru, citat tot de Agerpres.
El a mai afirmat ca in 2016, in Bucuresti, au fost administrate 168.070 de doze de vaccin in cadrul Programului National de Vaccinare.
Autor: FormareMedicala.ro
5 Comentarii
De acord cu d-na Gavrila – când am vaccin în frigider, aștept ca părintele să aibă timp sau dorința să vină la ora programată, dar nu îl pot obliga. Acordul părinților poate fi obținut la o ședință cu părinții…
Sunt medic școlar de 17 ani și niciodata nu am vaccinat copii fara sa îi consult!Copii fiind minori, este nevoie acceptul scris, obligatoriu, al parintilor pentru vaccinare! In medicina școlara lucreaza medici specialiști, medici primari, așa că trebuie să știti și acest lucru!!!!!
In concluzie medicii de familie sint devina ca nu se face vaccinarea nu faptul ca de luni de zile nu exista vaccinurile necesare!
Cel mai bine este ca vaccinarea sa revina la cabinetele scolare nu din cauza ca noi,medicii de familie .”am da de greu ” dar la scoala sunt prezenti cam 99 % din cei eligibili de vaccinare iar la cabinet nu se prezinta decat 50-50% dupa multe apeluri telefonice facute de noi catre parinti si apartinatoei.
O prostie. Vaccinurile din campaniile școlare nu țin cont de acordul părinților, starea sănatății copiilor și se transformă intr-un fel de turmă cu hurta. Problema DSPurilor e raportarea și evidența (nu au pârghii pentru a sancționa). Poate invers, trebuie de stimulat?