Extinderea decontarii la toate tipurile de servicii de radioterapie pentru pacientii oncologici

05/09/2024
Extinderea decontarii la toate tipurile de servicii de radioterapie pentru pacientii oncologici

Extinderea decontarii la toate tipurile de servicii de radioterapie pentru pacientii oncologici

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/extinderea-decontarii-la-toate-tipurile-de-servicii-de-radioterapie-pentru-pacientii-oncologici/

Guvernul a adoptat o ordonanta de urgenta care prevede extinderea decontarii la toate tipurile de servicii de radioterapie pentru pacientii oncologici, indiferent de localizarea tumorii.

Masurile, menite sa sustina si pacientii care au nevoie de medicamente inovative, sunt adoptate in urma solicitarilor venite din partea sistemului medical si a asociatiilor de pacienti. Ministrul Rafila a precizat ca o parte dintre masuri au fost elaborate alaturi de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.

“In ceea ce priveste pacientii cu cancer, sunt cateva masuri care se refera strict la aceasta categorie de pacienti. In primul rand, este vorba de extinderea decontarii la toate toate tipurile de servicii de radioterapie pentru pacientii oncologici, indiferent de localizarea tumorii. In al doilea rand, este vorba despre o reactualizare a tarifelor, care nu au mai suferit modificari din anul 2015”, a declarat ministrul intr-o conferinta de presa.

Potrivit demnitarului, masurile adoptate vizeaza inclusiv implementarea PAL-PLAN (Planul National de Paliatie), prin includerea la decontare a tuturor categoriilor de servicii, inclusiv a celor care pot fi acordate ambulatoriu sau la domiciliul pacientului.

De asemenea, tipul de unitati sanitare care pot sa organizeze astfel de servicii va fi extins.

Rafila a mai precizat ca ordonanta de urgenta aduce si un ‘mecanism accelerat de acces la medicamente inovative’ pentru produsele care sunt unice in cazul anumitor tipuri de boli. Acest mecanism va fi aplicat si pentru produsele care vor putea genera economii la nivelul Fondului National Unic de Asigurari de Sanatate, deoarece vor inlocui medicamente mai costisitoare.

Alte prevederi ale OUG contribuie la implementarea Planului National de Control al Cancerului, prin constituirea retelelor nationale de diagnostic si tratament pentru pacientii oncologici.

Au fost adoptate de asemenea masuri care proroga termenul de aplicare a unei legi mai vechi, care prevedea ca pacientii care se adreseaza serviciilor ambulatorii private platesc o anumita suma.

“S-a prorogat pana in 2027 acest lucru, astfel incat pacientii romani care apeleaza la servicii private sa nu trebuiasca sa faca acest lucru”, a mai adaugat ministrul.

Etichete: decontare servicii de radioterapie, servicii radioterapie pacienti oncologici, diagnostic si tratament oncologic, rafila

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: