FDA a autorizat un tratament inovator pentru hemofilie

31/03/2025
FDA a autorizat un tratament inovator pentru hemofilie

FDA a autorizat un tratament inovator pentru hemofilie

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/fda-a-autorizat-un-tratament-inovator-pentru-hemofilie/

O noua solutie terapeutica destinata pacientilor cu hemofilie A si B promite sa transforme abordarea actuala a acestei afectiuni rare de coagulare. Aprobata de curand de Administratia pentru Alimente si Medicamente din SUA (FDA), terapia inovatoare introduce o administrare subcutanata la intervale de doua luni, reducand semnificativ frecventa tratamentelor.

Hemofilia este o boala genetica care impiedica coagularea normala a sangelui, cauzand episoade hemoragice spontane sau severe in cazul unor leziuni. Deficitul factorului VIII determina aparitia hemofiliei A, de patru ori mai frecventa decat hemofilia B, care este cauzata de lipsa factorului IX.

Potrivit FDA, noul tratament dezvoltat de compania Sanofi, functioneaza prin reducerea nivelului de antitrombina – o proteina care incetineste procesul de coagulare. In cadrul studiilor clinice, terapia a demonstrat o scadere cu 90% a episoadelor hemoragice anuale comparativ cu tratamentele conventionale.

Aceasta performanta ridicata pozitioneaza noul tratament cu fitusiran ca o optiune promitatoare pentru pacienti, oferind o administrare mai rara si o eficienta mai buna. In prezent, majoritatea tratamentelor pentru hemofilie sunt bazate pe administrarea frecventa de factori de coagulare.

Etichete: hemofilie, hemofilie A, hemofilie B, tratament hemofilie, frecventa tratament hemofilie, coagulare sange

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: