Federatia ‘Solidaritatea Sanitara’ a notificat Guvernul privind declansarea grevei
Federatia ‘Solidaritatea Sanitara’ a notificat Guvernul privind declansarea grevei
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/federatia-solidaritatea-sanitara-a-notificat-guvernul-privind-declansarea-grevei/
Federatia ‘Solidaritatea Sanitara’ a notificat miercuri Guvernul cu privire la intentia declansarii grevei ‘impotriva politicii sociale si economice’ privind sectorul medical.
“Notificarea are la baza incalcarea prevederilor si principiilor stabilite de Contractul colectiv de munca la nivel de sector Sanatate prin adoptarea OUG nr. 115/2023. Din acest moment Guvernul are la dispozitie 10 zile pentru a evita declararea grevei la nivelul acestui sector. Ca o consecinta a Notificarii, legea obliga Guvernul sa negocieze cu Federatia ‘Solidaritatea Sanitara’ (ceea ce a evitat in mod ostentativ, pentru a incerca ruptura intelegerii cu cealalta federatie sindicala reprezentativa) si sa afiseze pe site-ul oficial aceasta sesizare. Dupa scurgerea celor 10 zile putem declara o greva generala in sectorul sanitar, decizia in acest sens depinzand de atitudinea Guvernului in cadrul negocierilor si de analizele de oportunitate”, anunta Federatia ‘Solidaritatea Sanitara’ intr-un comunicat remis presei.
Revendicarile vizeaza in primul rand acordarea drepturilor privitoare la asigurarea continuitatii serviciilor medicale.
“In discutie sunt drepturi salariale prevazute de Legea nr. 153/2017 cum ar fi: raportarea tuturor sporurilor la salariul de baza in plata pentru toate categoriile de salariati, calculul salariilor de baza prin raportarea coeficientului de ierarhizare la salariul minim pe economie/ brut pe tara garantat in plata, calcularea indemnizatiei de hrana prin raportare la salariului minim pe economie, plata garzilor cu tariful orar al normei de baza, acordarea indemnizatiei de hrana si a voucherelor de vacanta pentru toate categoriile profesionale, adoptarea noii legi a salarizarii in forma negociata”, mai sustin sindicalistii.
Conform sursei citate, setul de revendicari face parte din revendicarile generale ale intregului protest convenit de cele doua federatii reprezentative la nivel de sector, totalul drepturilor ‘neacordate corespunzand’ unei cresteri medii a veniturilor salariale de cel putin 30%.
“Aceste solicitari le completeaza pe cele privind cresterea salariilor de baza cu cel putin 25%, privind masurile menite sa determine cresterea calitatii vietii profesionale si cele privitoare la anexele la contractul colectiv de munca la nivel de sector ce trebuie finalizate”, mai transmite Federatia Sanitas.
Totodata, sindicalistii afirma ca actiunea face parte din seria protestelor Federatiei ‘Solidaritatea Sanitara’, continuarea acestora fiind decisa de Consiliul de Coordonare al organizatiei in urma constatarii ‘ca nesatisfacatoare’ oferta Guvernului privind unele majorari salariale.
Joi, 1.02.2025, la ora 10,00, in fata Ministerului Muncii, peste 300 de reprezentanti ai Federatiei ‘Solidaritatea Sanitara’ vor incepe seria protestelor de strada.
Etichete: federatia solidaritatea sanitara, greva sanatate
Autor: Adriana Pavel
0 Comentarii