FibroScanul – tehnologie importanta in diagnosticarea si monitorizarea bolilor hepatice
FibroScanul – tehnologie importanta in diagnosticarea si monitorizarea bolilor hepatice
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/fibroscanul-tehnologie-importanta-in-diagnosticarea-si-monitorizarea-bolilor-hepatice/
FibroScanul este o tehnologie care permite evaluarea sanatatii ficatului, reprezentand un instrument important in diagnosticarea si monitorizarea bolilor hepatice. FibroScanul ofera o metoda non-invaziva, rapida si precisa de masurare a elasticitatii si rigiditatii ficatului.
Fibroza ficatului este o acumulare in exces de tesut cicatricial, nefunctional, care apare atunci cand vorbim de hepatite, ciroza, boli de ficat cu icter prelungit, hepatopatie alcoolica, steatoza hepatica non-alcoolica sau cand se face o evaluare a acestui organ dupa un transplant sau dupa unele analize de sange care au rezultate in afara limitelor, precizeaza medicii de la Spitalul Victor Babes Timisoara.
Cum functioneaza FibroScanul?
Aparatul utilizeaza elastografia prin impulsuri ultrasonice pentru a masura gradul de rigiditate al tesutului hepatic.
Procedura este simpla si confortabila pentru pacient. Un transductor este plasat pe piele, in zona ficatului, si emite unde de vibratie care traverseaza tesutul hepatic.
Reflexia undelor sonore este analizata pentru a determina elasticitatea ficatului, indicand prezenta sau absenta fibrozei si gradul acesteia.
Spre deosebire de biopsia hepatica, care necesita prelevarea unei mostre de tesut printr-o procedura invaziva, fibroscanul nu implica niciun risc de complicatii asociate interventiilor chirurgicale.
Procedura dureaza doar cateva minute, iar rezultatele sunt disponibile imediat, permitand luarea unor decizii rapide. In plus, investigatia poate fi folosita pentru a monitoriza evolutia bolilor hepatice in timp, oferind o imagine clara a eficacitatii tratamentului aplicat.
Pentru ce se utilizeaza FibroScanul?
FibroScanul este utilizat, in principal, pentru a evalua pacientii cu boli hepatice cronice, inclusiv hepatita B si C, steatoza hepatica non-alcoolica, ciroza hepatica sau boala ficatului alcoolic.
Prin identificarea gradului de fibroza hepatica, medicii pot stabili stadiul bolii si se pot personaliza planurile de tratament pentru a imbunatati prognosticul pacientilor.
Reprezentantii unitatii medicale mai precizeaza ca, in cadrul Ambulatoriului Spitalului de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Dr. Victor Babes se pot face asemenea investigatii in baza unei trimiteri de la medicul de familie sau medicul specialist, in urma unei programari.
Sursa: Spitalul Victor Babes Timisoara/FB
Etichete: fibroscanul, diagnosticare boli hepatice, fibroza ficatului, spitalul victor babes timisoara
Autor: Adriana Pavel
0 Comentarii