Dr. Diaconu despre retragerea lui Mihai Craiu: Stim cum e sa-ti spuna cineva ca te omoara
Dr. Diaconu despre retragerea lui Mihai Craiu: Stim cum e sa-ti spuna cineva ca te omoara
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/gabriel-diaconu-despre-retragerea-lui-mihai-craiu-din-svc-stim-cum-e-sa-ti-spuna-cineva-ca-te-omoara/
Doctorul pediatru Mihai Craiu, a anuntat ca intrerupe proiectul Social-Media Spitalul Virtual pentru Copii.
“Cred ca explicatiile nesolicitate nu aduc nici un fel de beneficii, in Romania.
Probabil ca trebuia sa fac acest efort cu mii de raspunsuri si comentarii, aici in SVC, in toti acesti aproape 4 ani. Un efort voluntar (adica neretribuit in nici o forma, nici direct, nici indirect) destinat unei utopii…
Nu spun ca nu a folosit nimanui… Probabil ca unora le-a fost de folos. Sunt cativa parinti (stiu ei care) ce au copiii in viata datorita SVC. Dar sunt si foarte multi pe care ii irita cele scrise aici si nu au alta solutie mai buna decat “productiile” suburbane. Va multumesc tuturor celor care m-ati ajutat sa inteleg.
Sa inteleg ca este inutila orice constructie in acest spatiu virtual al Social Media. In afara de ura si frustrare nu exista nici o alta consecinta care sa se repete iar si iar… Am altele mai bune de facut, la spitalul real… Cu pacientii internati, cu studentii, cu rezidentii. Cam asta a fost.”, a scris medicul Mihai Craiu pe pagina Spitalul Virtual pentru Copii.
“Stim cum e sa iti spuna cineva de pe un cont fals ca te taie, te omoara”
La scurt timp, pe retelele de socializare au aparut reactii de sustinere din partea altor medici si nu numai. Doctorul psihiatru Gabriel Diaconu scrie pe pagina sa de Facebook ca ‘nu avem voie sa intoarcem privirea de la asta’ si ca ‘toti stim, si am aflat, cum e sa fii atacat (…) sa primesti mesaje de intimidare, de amenintare, sa iti spuna cineva de pe un cont fals ca te taie, te omoara, ca stie unde stai’
“Un lucru deosebit de grav s-a petrecut in mediul online.
Dupa atacuri repetate si o injusta hartuire, probabil cel mai luminos dintre noi, cei care ne-am asumat educarea oamenilor in pandemia de COVID, doctorul Craiu Mihai, a anuntat ca intrerupe proiectul lui de suflet, Spitalul Virtual pentru Copii.
Spitalul Virtual de Copii este un proiect care a primit acolade atat national, cat si international, o idee unica in peisajul medical romanesc.
Harul si daruirea lui Craiu au facut ca, intr-o perioada in care nimeni nu se mai ocupa de raspandirea informatiilor de buna calitate de la profesionist catre parinti, o seama de subiecte cruciale pentru sanatatea copilului sa fie repuse in claritate. Fara vreun sprijin, fara altceva decat propria-i daruire, Mihai a ajuns – la propriu – in casele a milioane de romani. Si e foarte posibil ca, prin asta, a salvat sute de vieti, indeosebi ale celora cu acces greu la servicii medicale de calitate.
Nu avem voie sa intoarcem privirea de la asta.
Toti stim, si am aflat, cum e sa fii atacat. Cum e, dupa un text publicat sau o opinie public afirmata, sa primesti mesaje de intimidare, de amenintare. Stim cum e sa iti spuna cineva de pe un cont fals ca te taie, te omoara, ca stie unde stai, ca-ti face si-ti drege, tie si copiilor tai.
E un subiect dureros. Discutand cu colegi de ai mei de egala statura am aflat ca si ei sunt tinta, si lor le-au fost vandalizate masinile, si lor le-a fost invadata viata privata. E o forma de violenta concertata, parte a razboiului hibrid in care luptam.
Spitalul Virtual este consumator de timp si de nervi. Asta e clar.
La fel de bine, insa, munca neintrerupta a doctorului Craiu trebuie si merita continuata. Altfel, pasul inapoi va lasa un gol dureros, pe care nu vad pe nimeni altcineva, prea curand, sa-l umple de alta maniera.
Astfel ca, indiferent de unde am fi, si ati fi, vreau sa-i trimiteti un gand bun si un mesaj de incurajare lui Mihai. Da, exista ticalosi. Dar exista si oameni care il admira, il aplauda si sunt de partea lui.”, a scris medicul Gabriel Diaconu pe pagina sa de Facebook.
Etichete: mihai craiu, gabriel diaconu, spitalul virtual pentru copii
Autor: Adriana Pavel
4 Comentarii
Problema tine de educatie sau mai bine spus de ”cultura tribala”care de vreo doua decenii e reprezentata triumfal de acei ”cum e prostul mai in putere”care nu stiu,nu vor si nici nu pot altceva decat sa se organizeze exemplar,dar contra social!Si in spateleunui cont pe retelele sociale cred ca sunt intangibili si pot face orice si spune orice rautate!…
Mare admiratie pt dl Doctor Mihai Craiu , ca si pt dl Doctor Diaconu – oameni ,intelectuali si profesionisti de inalta tinuta .
Lumea virtuala este periculoasa , un tara noastra mai mult decit in alte parti. In alte tari oamenii stiu sa foloseasca in mod constructiv sfaturi de la specialisti , date onest, cu simt de raspundere si cu multa stiinta de carte .
Va doresc sa fiti sanatosi si sa aveti multa , multa rabdare !
Sunt medic și de câte ori am putut și am avut timpul necesar am citit postările domnului doctor. Îi apreciez activitatea și dăruirea pentru binele micuților pacienți. Sper ca răutățile ” varsate” de oameni care nu au respect pentru nimeni și nimic sa nu ii aducă “gustul amar” simțit uneori de toți cei care încercăm sa facem bine pentru aproapele nostru. Respect pentru toată activitatea și pentru ceea ce ați făcut în SVP, domnule doctor Craiu!
O mare pierdere dar se pare ca nivelul intelectual al romanului a scăzut mult prea jos