Greva japoneza in unitatile publice sanitare si cele de asistenta sociala

07/06/2023
Greva japoneza in unitatile publice sanitare si cele de asistenta sociala

Greva japoneza in unitatile publice sanitare si cele de asistenta sociala

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/greva-japoneza-in-unitatile-publice-sanitare-si-cele-de-asistenta-sociala/

Federatia Sanitas din Romania a anuntat declansarea grevei japoneze, incepand cu data de 7 iunie 2023, pe perioada negocierilor cu factorii de decizie si pana la solutionarea revendicarilor. Greva se desfasoara in toate unitatile sanitare si cele de asistenta sociala, fara intreruperea activitatii, cu purtarea de banderole/ecusoane cu insemnele Sanitas.

Potrivit unui comunicat al organizatiei sindicale, in cazul esuarii negocierilor, Consiliul National al Federatiei va decide continuarea calendarului de actiuni.

Revendicarile Sanitas sunt:

Pentru sectorul de negociere colectiva Sanatate:

1. Deblocarea posturilor in sistemul sanitar public.

2. Punerea in aplicare, in integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toti angajatii din sistemul de Sanatate.

a. Acordarea salariilor de baza din grila tuturor angajatilor;
b. Calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat in plata;
c. Calcularea tarifului orar pentru garzi prin raportare la salariul aflat in plata;
d. Calcularea indemnizatiei de hrana prin raportare la salariul minim brut pe tara actual.

3. Reluarea discutiilor asupra proiectului de lege a salarizarii cu respectarea principiilor stabilite in cadrul grupului de lucru de la nivelul Ministerului Sanatatii, acesta asigurand: predictibilitatea cresterii veniturilor fiecarui salariat din sistem, o ierarhie corecta si echitabila a salariatilor din sistem.

4. Finantarea corecta si suficienta a institutiilor din Sanatate.

5. Reluarea imediata a negocierilor in vederea semnarii Contractului Colectiv de Munca la nivelul sectorului bugetar Sanatate.

6. Finantarea de la bugetul de stat a voucherelor de vacanta in Sanatate.

7. Garantarea mentinerii locurilor de munca pentru personalul angajat in unitatile medicale din reteaua CFR si dupa ce acestea vor fi transferate la alte autoritati.

Pentru sectorul de negociere colectiva Asistenta Sociala:

1. Deblocarea posturilor in sistemul de asistenta sociala.

2. Punerea in aplicare, in integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toti angajatii din sistemul de Asistenta sociala.
a. Acordarea salariilor de baza din grila tuturor angajatilor;
b. Calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat in plata;
c. Calcularea indemnizatiei de hrana prin raportare la salariul minim brut pe tara actual;

3. Inceperea discutiilor asupra proiectului de lege a salarizarii unitare a bugetarilor cu respectarea principiilor stabilite in cadrul grupului de lucru de la nivelul Ministerului Sanatatii, completat cu functiile specifice asistentei sociale, cele doua sisteme beneficiind, intotdeauna, de o grila comuna.

4. Finantarea corecta si suficienta a institutiilor din Asistenta sociala.

5. Stabilirea imediata a unui calendar de negociere si semnare a Contractului Colectiv de Munca la nivelul sectorului de negociere colectiva Asistenta Sociala.

6. Garantarea locurilor de munca pentru toti salariatii din sectorul de negociere colectiva Asistenta sociala – membri ai Federatiei Sanitas din Romania.

Sursa foto: Federatia Sanitas din Romania/FB

Etichete: greva japoneza sistemul sanitar, greva sanitas, greva personalul medical

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: