Grupul de lucru de Pediatrie din cadrul SNMF: “Obiectivele noastre sunt visuri cu un deadline”

16/04/2015
Grupul de lucru de Pediatrie din cadrul SNMF: “Obiectivele noastre sunt visuri cu un deadline”

Grupul de lucru de Pediatrie din cadrul SNMF: “Obiectivele noastre sunt visuri cu un deadline”

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/grupul-de-lucru-de-pediatrie-din-cadrul-snmf-obiectivele-noastre-sunt-visuri-cu-un-deadline/

IULIANA PICIOREANUDin pasiune pentru meseria lor, din tendinta continua de autoperfectionare si mai ales, din dorinta de a oferi mai mult pacientilor, un act medical de calitate conform juramantului lui Hippocrate, mai multi medici cu initiativa din toata tara au pus bazele unor grupuri de lucru pe diferite specialitati, care functioneaza in cadrul Societatii Nationale de Medicina Familiei.

In perioada urmatoare, Formare Medicala va prezinta o serie de articole si interviuri cu membrii si coordonatorii acestor grupuri de elita, prin care incercam sa va facem cunoscuta activitatea si obiectivele acestora.

Incepem seria interviurilor cu Dr. Iuliana Picioreanu, secretar al Societatii Medicilor de Familie Iasi si director al Departamentului Avizari-Acreditari din cadrul Colegiului Medicilor Iasi. Cu o experienta de 24 ani ca medic, Dr. Iuliana Picioreanu a dobandit numeroase competente si atestate ( ultrasonografie generala, medicina de interprindere, managementul serviciilor de sanatate, auditor in domeniul calitatii, iar in prezent cursant in cadrul proiectului The East European Network of Excellence for Research and Development in Chronic Diseases – CHRONEX-RD).

In paralel cu activitatea profesionala, este, de asemenea, si medic instructor-formator, contribuind la realizarea numeroaselor programe educationale atat pentru medicii de familie cat si pentru alti lucratori din domeniul sanatatii.

Experienta de pana acum in domeniul de formare coroborata cu atestatele si competentele dobandite , au fost motivele pentru care in prezent,  Dr. Iuliana Picioreanu coordoneaza Grupul de Pediatrie din cadrul SNMF.

1.Formare Medicala: De ce crearea unui grup de excelenta de pediatrie in cadrul SNMF?

Dr. Iuliana Picioreanu : Orice organizatie profesionala are ca obiectiv principal asigurarea unei pregatiri profesionale care sa asigure un act medical optim. Un medic de familie ingrijeste in general o lista eterogena: copii, adulti, varsnici, bolnavi cu patologii diferite. Pentru a fi bine format, medicul de familie, conform statisticilor, ar trebui sa citeasca  zilnic cate 32 de reviste medicale, ceea ce este imposibil. Acest aspect a generat necesitatea dezvoltarii grupurilor de lucru,.Practic se doreste o noua medicina de familie, de calitate, in conformitate cu nevoile si cu evolutia specialitatii noastre. Pediatria este un domeniu vast si extrem de dinamic  care necesita standarde, implementarea acestora si multe instrumente de lucru care sa usureze activitatea pediatrica a medicului de familie.

2.Formare Medicala : Ce obiective aveti pentru anul acesta?

 Dr. Iuliana Picioreanu : Daca ar fi sa-l citez pe Napoleon Hill, “obiectivele noastre sunt visuri cu un deadline”. Primul obiectiv a fost atins prin prezenta noastra la Conferința Națională de Medicina Familiei – ediția a XI-a de la sfarsitul lui martie 2015.

Pas cu pas vom incerca la fiecare manifestare sa ne atingem obiectivele propuse:

  1. Asigurarea calitatii actului medical prin:
  • alegerea celor mai bune metode de diagnostic si tratament in conformitate cu cele mai bune dovezi
  • educatia pacientilor/familiei/apartinatorilor
  1. Protectia in situatii de malpraxis
  2. Reducerea costurilor in sistemul sanitar
  • reducerea  spitalizarilor
  • eliminarea practicilor inutile
  1. Promovarea activitatii de cercetare in randul medicilor de familie cu activitate pediatrica
  2. Colaborarea cu organizatii pediatrice nationale
  3. Influentarea politicilor sanitare
  4. Cresterea numarului de membri in grupul de lucru .

3. Formare Medicala : Cum pot adera medicii de familie la acest grup?

 Dr. Iuliana Picioreanu : Pe termen scurt ne propunem crestea numarului de membri in grup. In prezent, componenta acestuia este asigurata de medici cu experienta in formare: cercetare, managementul practicii si educatie medicala.

O conditie esentiala pentru aderare la grup ar fi ca medicul sa fie atras de domeniul pediatriei, sa aiba spirit de echipa si disponibilitate pentru formare. Avem nevoie de colegi tineri pe care ne propunem sa ii formam astfel incat, in viitor ei sa formeze pepiniera necesara atingerii obiectivelor.

4. Formare Medicala : Cum pot beneficia medicii de familie ne- membrii ai grupului de actiunile acestuia?

Dr. Iuliana Picioreanu : Ar fi utopic sa afirm ca unul dintre obiectivele pe termen lung ale grupului sa fie apartenenta tuturor medicilor de familie la acesta. Din pacate, in prezent, putini sunt medicii care isi pun intrebari si cauta raspunsuri prin bibliotecile virtuale. Actiunile grupului sunt pentru toti medicii de familie care ingrijesc copii. Pentru toti acestia incercam sa asiguram asistenta procesului decisional, adica alegerea celor mai bune metode de diagnostic si tratament prin prezenta noastra la conferinte sau alte manifestari stiintifice dar  in special prin organizare de ateliere de educatie medicala continua.

 5.  Formare Medicala : De ce este important pentru pacienti aparitia acestui grup?

Dr. Iuliana Picioreanu : Unul din obiectivele grupului este sa asigure calitatea practicii medicale prin educarea pacientului, familiei sau apartinatorului acestuia pentru ca un pacient bine informat devine un partener in sanatate. Pentru aceasta ne propunem in viitor atat workshopuri cat si platforme educationale. Avem in vedere pe termen scurt dezvoltarea unei liste de discutii pe teme pediatrice astfel incat, sa venim cu raspunsuri specifice fiecarei intrebari lansate.

In curand, va vom prezenta materiale asemanatoare si cu coordonatorii Grupurilor de Excelente de sanatate mintala, ecografie, vaccinologie sau respiro din cadrul SNMF.

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: