Educatie pacienti: Care sunt cauzele asteniei de primavara si cum poate fi tratata?
In aceasta sectiune gasiti informatii adresate exclusiv medicilor de familie, pentru a facilita comunicarea cu pacientii, in contextul celor mai frecvente boli care sunt reclamate in cabinetul medicului de familie. Informatia oferita de www.formaremedicala.ro este menita sa imbunatateasca, nu sa inlocuiasca relatia dintre un pacient si medicul sau.
Care sunt cauzele asteniei de primavara si cum poate fi tratata?
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/educatie-pacienti/care-sunt-cauzele-asteniei-de-primavara-si-cum-poate-fi-tratata/
Dr. Irina Ungureanu, de la Centrul de Diagnostic si Tratament “Victor Babes” ofera o explicatie pentru starile de astenie specifice primaverii, resimtite de majoritatea persoanelor. Aceste stari de slabiciune si lipsa de energie sunt cauzate de avitaminoze, carente determinate de consumul predominant de carne in timpul iernii, in defavoarea fructelor si a legumelor proaspete.
“Avitaminozele sunt frecvent responsabile de declansarea asteniilor de primavara. Pe langa acestea intervin unii factori interni, cum ar fi complexul de boli infectioase cronice, hepatobiliare, intoxicatii ale sangelui, parazitoze, boli neurologice si diferite afectiuni maligne. Ca factori externi agresivi, cu rol in declansarea asteniei, pot fi mentionati:
- diferentele mari de temperatura la trecerea de la iarna la primavara
- suprasolicitarile nervoase la inceput de sezon,
- aerul viciat din locuinte insuficient aerisite in timpul iernii
- lumina redusa din case
- poluarea
- precum si eforturile fizice sau intelectuale la nivele care depasesc posibilitatile individuale de rezistenta si de acomodare”, a declarant dr. Irina Ungureanu.
Totodata, medicul a mai precizat ca printre cele mai frecvente simptome ale asteniei de primavara se numara: stare de oboseala generalizata
- lipsa de energie
- tulburari ale somnului, manifestate prin dificultati de adormire, somn agitat si superficial, deranjat de cosmaruri
- stari de nervozitate
- dureri de cap constante
- reducerea sau lipsa capacitatii de concentrare
- stare de somnolenta accentuate
- stari de apatie si depresie
- tremuraturi ale membrelor.
Pentru combaterea asteniei de primavara, dr. Irina Ungureanu recomanda consumul zilnic a 8-12 tulpini de flori de papadie, deoarece acestea asigura o buna protectie impotriva dezechilibrelor de natura psihica si glandulara. La fel de eficienta este si tinctura de papadie (15-20 de picaturi, de 2-3 ori pe zi, diluate in 100 ml. de apa). Alaturi de aceste remedii medicul mai recomanda amestecuri din:
- Flori de tei, sunatoare, cimbrisor, sovarv, salvie si talpa gastei
- Anghinare, menta, roinita, busuioc, soc, mur, zmeur, coacaz negru
- Decocturi din fructe de anason, maces, fenicul, radacini de valeriana, coji de mere uscate, conuri de hamei.
De asemenea, impotriva asteniei de primavara medicul mai recomanda baile calde cu infuzii de uleiuri aromate, urmate de masaje ale tamplelor si ale coloanei.
Nu in ultimul rand, pentru prevenirea si tratarea asteniei, dr. Irina Ungureanu mai recomanda si consumul zilnic de salate verzi din: urzici, spanac, patrunjel verde si usturoi, deoarece sunt surse bogate de vitamine: B, C, D si E.
”O reteta combinata cu sucuri de legume si fructe, valoroase pentru proprietatile tonice vitaminice si racoritoare consta din: 2-3 morcovi, o lamaie, o portocala, 3-4 mere, 10 grame drojdie de bere si o lingura miere de albine, care se consuma pe parcursul zilei. Efecte deosebit de bune are si vinul tonic, obtinut din amestec de sirop de afine, coacaze negre si catina alba, la care se adauga tinctura de gentiana, in 500 ml vin”, a sustinut medicul.
Pentru ca dieta alimentara si tratamentele cu plante si uleiuri sa aiba efectul dorit impotriva asteniei de primavara, pacientii afectati trebuie sa urmeze un program de odihna fix, sa manance la ore fixe sis a faca zilnic miscare in aer liber, a mai mentionat medicul.
Autor: Agerpress
0 Comentarii