Congresul Societatii Romane de Anestezie si Terapie Intensiva 2013
Congresul Societatii Romane de Anestezie si Terapie Intensiva 2013
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/congresul-societatii-romane-de-anestezie-si-terapie-intensiva-2013/
In perioada 15 – 19 mai 2013, in incinta Centrului International de Conferinte “Casino” Sinaia, se va desfasura Al 39-lea Congres al Societatii Romane de Anestezie si Terapie Intensiva, punct de referinta pentru mai mult de 1.200 de specialisti si tineri profesionisti, care va gazdui concomitent 4 manifestari stiintifice:
- Al 7-lea Congres Romano – Francez de Anestezie si Terapie Intensiva
- Al 5-lea Simpozion Romano – Israelian de Actualitati in Anestezie si Terapie Intensiva
- Al 12-lea Congres al Asistentilor de Anestezie si Terapie Intensiva
- Al 11-lea Congres al Societatii Romane de Sepsis
Situati pe o linie a frontului in care se lupta cu moartea – Linia – intai, unde totul se concentreaza si conteaza mai mult ca oriunde, medicii ATI trateaza pacientii cu functiile vitale alterate, a caror viata este in primejdie: victimele accidentelor rutiere, persoanele cu insuficienta respiratorie cauzata de diverse cauze, boli infectioase severe, insuficienta renala acuta, mai exact toti pacientii aflati la un pas de moarte. Aici fiecare secunda conteaza.
Specialitatea de anestezie si terapie intensiva este astazi una dintre cele mai dinamice specialitati clinice, care a inregistrat o evolutie fulminanta in decursul unei singure generatii, realizandu-se implicit progrese notabile ale tuturor specialitatilor chirurgicale, care abordeaza cazuri tot mai complexe. Pe de alta parte, serviciile de Terapie Intensiva moderne din zilele noastre au determinat o schimbare radicala a modului de abordare a pacientilor critici, ameliorand spectaculos prognosticul acestor cazuri si impingand practic limitele medicinii clinice la nivele de nebanuit cu putin timp in urma.
Pentru prima data, este ales Presedinte al European Society of Anesthesiology (ESA) un medic ATI din Europa de Est, un medic roman.
In prezent, Scoala romaneasca de ATI se bucura de un succes fara precedent, aspect care se datoreaza si faptului ca unul dintre obiectivele majore si constante ale Societatii Romane de Anestezie si Terapie Intensiva din ultimii ani a fost dezvoltarea relatiilor de colaborare nationale, regionale si internationale, obiectiv atins in mod remarcabil si de Congresul SRATI 2013, prin participarea unui numar de 51 de speakeri straini, invitati din peste 15 tari, alaturi de 49 de speakeri romani.
De altfel, specialitatea ATI a evoluat si s-a afirmat in mod deosebit nu numai pe plan national, ci si pe plan international, ultimul an insemnand o recunoastere la cel mai inalt nivel prin alegerea, in premiera, a unui medic ATI roman, ca viitor Presedinte al European Society of Anesthesiology (ESA): conf. dr. Daniela Filipescu, Coordonator Stiintific Congres SRATI 2013.
Evenimentul SRATI 2013 reprezinta o forta motrice si pentru formarea profesionala a tinerilor specialisti, sens in care, cu aceasta ocazie vor fi sustinute 18 cursuri pentru pregatirea celor care urmeaza sa se prezinte la proba scrisa a Examenului pentru obtinerea diplomei Europene de Anestezie si Terapie Intensiva (EDAIC), ATI fiind singura specialitate medicala din Romania care s-a aliniat perfect cerintelor integrarii europene: a adoptat oficial, la initiativa SRATI, examenul scris pentru Diploma Europeana de ATI ca parte a examenului pentru obtinerea titlului de Medic Specialist.
Scoala de ATI romaneasca este astazi certificata la nivel european
Acest examen scris este organizat de catre European Society of Anesthesiology (ESA), medicul ATI roman avand sansa sa primeasca odata cu titlul de Medic Specialist si Diploma Europeana. Ca o confirmare a valorii scolii medicale romanesti de ATI, apreciata ca atare de colegii europeni, trebuie subliniat faptul ca rezultatele pe tara ale Romaniei ne claseaza pe un loc onorabil, la nivelul unor tari ca Belgia si Norvegia.
Pentru mai multe informatii despre Congresul Societatii Romane de Anestezie si Terapie Intensiva 2013 accesati acest link.
Material redactat de organizatorii evenimentului.
Autor: Elena Gherasim
0 Comentarii