Proiectul privind reglementarea asistentei medicale scolare, adoptat de Senat

23/11/2011

Proiectul privind reglementarea asistentei medicale scolare, adoptat de Senat

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/proiectul-privind-reglementarea-asistentei-medicale-scolare-adoptat-de-senat/

Propunerea legislativa care reglementeaza domeniul asistentei medicale scolare in scopul asigurarii medicale si stomatologice a prescolarilor, elevilor si studentilor din sistemul de invatamant public sau privat a fost aprobata de catre reprezentantii Senatului, in cadrul sedintei de ieri 21 noiembrie, informeaza Agerpres.

“Prin actuala propunere urmarim realizarea unui act normativ specific acestui sector cu referiri la toate componentele asistentei medicale in scoli, cu precizari exprese privitoare la educatia sanitara si la pregatirea medicului de medicina scolara. De asemenea, urmarim obligativitatea cursurilor de prim-ajutor in sistemul educational, din cauza cresterii alarmante a accidentelor in scoli si a celor de circulatie”, se arata in documentul citat.

Totodata, senatorii au aprobat si raportul cu amendamente, intocmit de Comisia pentru sanatate din Senat, cu 115 voturi pentru, doua voturi impotriva si doua abtineri. Unul dintre amendamente este acela ca aceste cabinete medicale scolare se afla in subordinea autoritatilor administratiei publice locale, fiind organizate si coordonate din punct de vedere profesional de catre Directiile Judetene de Sanatate Publica.

“Medicii de medicina scolara si medicii de medicina dentara din unitatile de invatamant sunt furnizorii de servicii medicale profilactice si curative de urgenta pentru prescolari, elevi sau studenti, dupa caz. Asistenta medicala a prescolarilor din gradinitele cu program prelungit si saptamanal se asigura in timpul programului acestor unitati prin arondarea la cabinetele medicale din unitatile scolare cele mai apropiate, in cazul in care acestea nu exista in gradinita, iar in afara programului se asigura de catre medicii de familie pe listele carora sunt inscrisi copiii”, se precizeaza in raportul Comisiei.

 

Sursa: PaginaMedicala.ro

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: