Risc de infarct crescut la pacientii cu hiperlipidemie

27/02/2013

Risc de infarct crescut la pacientii cu hiperlipidemie

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/risc-de-infarct-crescut-la-pacientii-cu-hiperlipidemie/

consult medic de familieConform studiului CardioTracker realizat de GfK Romania, aproape jumatate dintre pacientii cu hiperlipidemie au un nivel foarte crescut al colesterolului total, ceea ce indica un risc crescut de infarct miocardic acut. Studiul arata ca mai bine de jumatate dintre pacientii cu hiperlipidemie nu fac deloc exercitii fizice sau au un nivel scazut de activitate fizica si aproape un sfert dintre ei fumeaza, ceea ce face ca riscul de infarct sa creasca si mai mult.

Despre studiul CardioTracker

CardioTracker este o cercetare care descrie profilul si tratamentul pacientilor cu hiperlipidemie, hipertensiune, boala ischemica, fibrilatie atriala sau post-sindromul coronarian acut. Este un studiu realizat pe un esantion de 150 de medici specialisti (cardiologi si internisti) si 150 de medici de familie care au raportat despre 2000 de cazuri de pacienti hipertensivi, 1500 cu hiperlipidemie, 426 cu fibrilatie atriala, 1515 cu boala ischemica si 150 cu post-sindrom coronarian acut (pana la 9 luni dupa incident). Datele prezentate au fost culese in cea de-a doua parte a anului 2012. In 2013, un nou val al studiului se va desfasura in luna iulie.

Colesterol marit? Ai toate sansele sa fii si hipertensiv!

Deloc surprinzator, aproape toti pacientii cu un nivel ridical al colesterolului total in sange sufera de hipertensiune, insa reciproca nu este intotdeauna valabila. Doar putin sub doua treimi dintre pacientii hipertensivi sufera de hiperlipidemie.

Diabetul tip 2 este cea mai frecventa boala necardiovasculara asociata atat la pacientii cu un nivel ridical al colesterolului total in sange, cat si la pacientii hipertensivi (aproximativ 1/3 dintre pacientii din ambele categorii sufera de diabet tip 2).

Medicul de familie, vizitat mai des decat specialistul

In medie, un pacient hipertensiv sau un pacient cu hiperlipidemie viziteaza medicul specialist sau cardiologul de trei ori pe an. Medicul de familie este vizitat de noua ori pe an de catre pacientii hipertensivi, in timp ce pacientii cu hiperlipidemie il viziteaza de opt ori pe an. 

Autor: Dorina Pirau

0 Comentarii

Cele mai noi stiri medicale: