Inimi in dar | Cunoasteti-va riscul si preveniti aparitia bolilor cardiovasculare

04/12/2023
Inimi in dar | Cunoasteti-va riscul si preveniti aparitia bolilor cardiovasculare

Inimi in dar | Cunoasteti-va riscul si preveniti aparitia bolilor cardiovasculare

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/inimi-in-dar-cunoasteti-va-riscul-si-preveniti-aparitia-bolilor-cardiovasculare/

Boala cardiovasculara (BCV) continua sa ramana principala cauza de morbiditate si mortalitate in lume. Decesele cauzate de BCV raman alarmant de ridicate si se estimeaza ca in 2030 vor atinge cifra de 23 de milioane, desi ratele generale ale mortalitatii s-au redus in ultimele decenii, transmite Institutul National de Sanatate Publica (INSP).

Grupul bolilor cardiovasculare includ afectiuni ale inimii, boala vasculara cerebrala si boli ale aparatului circulator.

Acestea cuprind toate bolile inimii si ale sistemului circulator, incluzand hipertensiunea arteriala, cardiopatia ischemica, insuficienta cardiaca si accidentul vascular cerebral.

Factorii de risc

Factorii de risc cardiovascular sunt multipli si se pot imparti in doua categorii: neinfluentabili si influentabili.
Factorii neinfluentabili includ genul, varsta, pozitia socioeconomica, factorii de mediu si antecedentele familiale ale bolii.

Factorii de risc inflientabili pentru bolile cardiovasculare includ: hipertensiunea arteriala, diabetul, obezitatea, hipercolesterolemia, consumul de tutun si produse conexe, stresul, tulburarile de somn, stilul de viata sedentar, consumul daunator de alcool si alimentatia nesanatoasa.

De asemenea, prezenta hipertensiunii arteriale reprezinta un factor de risc pentru aparitia accidentului vascular cerebral, infarctului miocardic, etc.,

Situatia bolilor cardiovasculare

• Conform datelor Societatii Europene de Cardiologie in anul 2019, s-a estimat ca sunt aproximativ 113 milioane persoane care traiesc cu boli cardiovasculare. In Romania, conform datelor medicilor de familie 1 din 4 persoane, deci peste 4 milioane de romani, se aflau in evidenta cu o boala cardiovasculara.
• Bolile cardiovasculare reprezinta principala cauza de deces in UE. In 2020 au existat 1,7 milioane decese cauzate de bolile sistemului circulator, un procent echivalent cu 32,7% din totalul deceselor. In Romania 1 din 2 persoane au decedat printr-o afectiune cardiovasculara, reprezentand un procent de 52%, aproape dublu fata de ponderea la nivelul UE:
• Ratele standardizate ale mortalitatii prin boli cardiovasculare in Romania sunt de doua ori si jumatate mai mari decat media europeana;
• Boala ischemica cardiaca si accidentul vascular cerebral ocupa primele doua locuri in ierarhia afectiunilor care genereaza dizabilitate si deces prematur penru romani;
• In Romania, ratele mortalitatii prin accident vascular cerebral au fost de trei pana la patru ori mai mari decat media UE ;
• In Romania, factorii de risc pentru bolile cardiovasculare sunt la valori mari, astfel: consum redus de fructe si legume= 98%, activitate fizica inadecavata= 92%, suprapondere si obezitate= 59%, colesterol crescut= 55%, consum episodic abuziv de alcool= 35%, fumat= 19%, Hipertensiune arteriala= 16%, valori crescute ale glicemiei= 15%.

“S-a dovedit faptul ca, prin renuntarea la fumat, reducerea cantitatii de sare, consumul mai mare al fructelor si legumelor, activitatea fizica regulata si evitarea consumului excesiv de alcool se reduce riscul aparitiei de boli cardiovasculare. Politicile de sanatate, precum si identificarea persoanelor cu risc crescut cardiovascular sunt esentiale. Astfel, decesele premature prin boli cardiovasculare ar putea fi prevenite. De asemenea, identificarea persoanelor cu risc crescut cardiovascular permite un tratament adecvat precoce. De aceea, cunoasterea factorilor de risc si ale parametrilor relevanti pentru boala cardiovasculara poate contribui la prevenirea initierii procesului patologic si severitatii bolii.”, transmite INSP.

In acest context, in luna decembrie se deruleaza la nivel national, sub sloganul „Daruiti o inima sanatoasa celor dragi! Cunoasteti-va riscul si preveniti aparitia bolilor cardiovasculare!”, campania privind preventia bolilor cardiovasculare – “Inimi in dar”.

Scopul campaniei este informarea adultilor cu privire la factorii de risc cardiovascular si efectele acestora asupra sanatatii in vederea crearii unor comportamente sanatoase.

Obiectivele campaniei

• Intelegerea faptului ca la nivel populational riscul cardiovascular este unul foarte crescut. Romanii au un risc mare de imbolnavire prin boala cardiovasculara, risc mare de deces si factori de risc nefavorabili foarte frecventi;
• Cresterea nivelului de informare si constientizare al adultilor cu privire la factorii de risc cardiovascular si necesitatea controlului si reducerii acestora;
• Cresterea nivelului de informare constientizare al pacientilor cu boala cardiovasculara cu privire la importanta parametrilor care reflecta factorii de risc cardiovascular si importanta respectarii recomandarilor si tratamentului prescris de medic.

Etichete: bolile cardiovasculare, risc boli cardiovasculare, campania inimi in dar, INSP

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: