Institutul de Endocrinologie la 65 de ani de la infiintare

25/10/2011

Institutul de Endocrinologie la 65 de ani de la infiintare

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/institutul-de-endocrinologie-la-65-de-ani-de-la-infiintare/

Institutul de Endocrinologie, care va implini pe 8 noiembrie 65 de ani de la infiintare, este o institutie de interes public national a carei misiune este de a oferi servicii de sanatate de calitate, de a promova dezvoltarea cercetarii stiintifice de profil si de a asigura formarea de specialisti in domeniu, a declarat managerul institutiei, dr. Diana Paun, citata de Agerpres.

Institutul dispune de noua sectii clinice universitare pentru adulti, pediatrie, doua sectii strategice si o sectie de chirurgie endocrina, singura de acest tip din tara care are o lista de asteptare de aproape zece luni. “O alta sectie importanta este cea de terapie izotopica, prima din Europa, in care se asigura terapia cu iod radioactiv a pacientilor diagnosticati cu cancer tiroidian care se poate vindeca. si aici listele de asteptare sunt de luni, ne dorim marirea acestei sectii in acelasi sens cu numarul bolnavilor depistati”, a explicat dr. Paun.

Cazurile de gusa au crescut

Patologia tiroidiana arata ca numarul persoanelor cu gusa la nivel national a crescut, motivele fiind cele alimentare, dar si de stres, care este un element important in declansarea bolilor endocrine.

O alta patologie importanta este obezitatea, care a crescut mai ales la copii. Motivatiile sunt multiple, incepand cu stilul de viata sedentar, activitate fizica extrem de redusa si terminand cu alimentatia extrem de nesanatoasa pe care copiii o au, a explicat medicul.

Institutul deserveste pacienti de pe intreg teritoriul tarii si doar 35% sunt din Bucuresti. In ultimii cinci ani, numarul de servicii spitalicesti acordate de catre spital populatiei cu patologie endocrina a crescut semnificativ, numarul de pacienti externati in 2010 fiind cu 10.000 mai mare fata de anul 2005.

Institutul deruleaza 11 proiecte de cercetare

“Institutul reprezinta totodata singura institutie de profil care imbina in mod armonios activitatea medicala cu cercetarea stiintifica, in institut dezvoltandu-se o puternica scoala de endocrinologie”, a precizat managerul unitatii.

In prezent sunt in derulare 11 proiecte nationale de cercetare, majoritatea in parteneriat cu Universitatea de Medicina si Farmacie, dar si cu institutii din alte domenii de activitate.

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: