INTERVIU | ”Este important ca procesul de educare al unui medic sa cuprinda un mix”
INTERVIU | ”Este important ca procesul de educare al unui medic sa cuprinda un mix”
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/interviu%e2%80%9deducarea-profesionala-este-vitala-pentru-medicii-de-familie%e2%80%9d/
Mix: intre e-learning si acumularea de cunostinte din cadrul intalnirilor fata in fata cu alti specialisti”
Dr. John Wynn-Jones, presedintele EURIPA (Asociaţia europeană a medicilor de familie cu practică în mediul rural şi în zone izolate), a participat la Forumul International EURIPA, organizat la Sinaia, ocazie cu care i-am solicitat un scurt interviu. Printre temele abordate s-au numarat importanta educarii continue a medicilor de familie, avantajele e-learning-ului, importanta programelor de training pentru medicii de familie care profeseaza in mediul rural.
1. Tinand cont de vasta dvs. experienta, cat de importanta este educarea profesionala continua pentru medicii de familie?
Trainingul este extrem de important pentru medicii de familie. Ei trebuie sa-si ajute pacientii sa se orienteze in cadrul principalelor specialitati din sistemul de ingrijire medicala secundara, astfel ca, daca suntem de acord ca medicii care lucreaza in unitati medicale au nevoie de educare profesionala, atunci la fel trebuie sa gandim si despre medicii de familie.
Nu trebuie sa facem greseala sa-i privim pe medicii de familie ca fiind cei ce ofera servicii secundare. Ei sunt „campioni ai generalitatii“ pentru ca trebuie sa se specializeze in mai multe domenii, sunt practicieni super-calificati si au nevoie de training ca toti ceilalti.
De asemenea, importanta programelor de educare a fost dovedita de-a lungul anilor, prin imbunatatirea statusului practicii medicale generaliste. Fiecare dintre noi se asteapta ca medicul sau de familie sa fie bine pregatit, sa aiba cunostinte legate de tehnologia de ultima generatie, de metodele moderne de tratament si sa aiba indemanarea necesara pentru a putea comunica cu pacientul.
2. De ce au nevoie medicii de familie de educare medicala continua?
Recent, am fost in Statele Unite ale Americii, iar acolo, in unele state, medicii de familie trebuie sa treaca, o data la sapte ani, printr-un proces de reevaluare. Motivul pentru care a fost aleasa aceasta perioada este ca, la acea vreme, literatura medicala se dubla la fiecare sapte ani. Acum aceasta se dubleaza la fiecare cinci ani. Prin urmare, cum ar putea un medic sa profeseze fara a fi la curent cu aceste modificari?
In opinia mea pregatirea continua a medicilor de familie este importanta si din punct de vedere moral, pentru ca un medic trebuie sa-si doreasca sa poata face totul pentru pacientii sai.
3. Ce parere aveti despre e-learning ca metoda de invatare?
E-learning-ul este important pentru toti doctorii, deoarece o componenta importanta a profesiei noastre consta in schimbul de experienta. Uneori, cand mergi la conferinte sau diverse intalniri, inveti ca discutiile cu multi dintre colegii prezenti sunt mai importante decat prezentarile si comunicarile din cadrul evenimentului respectiv.
Dar sunt anumite lucruri pe care orice medic trebuie sa le faca pentru a-si completa cunostintele. In Marea Britanie avem un sistem anual de evaluare a activitatii medicilor, prin intermediul caruia unul dintre colegi te evalueaza, iar, pe parcursul acestui proces sunt abordate lacunele din bagajul de cunostinte al persoanei evaluate, pentru ca in final sa fie stabilite ariile unde cunostintele sale trebuie aprofundate. La sfarsitul procesului de evaluare, medicul ia, impreuna cu evaluatorul, o decizie in legatura cu necesitatile sale de dezvoltare profesionala in urmatorul an. Asta ar putea presupune participarea la diverse congrese, conferinte etc., ceea ce ar insemna ca medicul respectiv trebuie sa calatoreasca peste tot. Insa acest lucru nu este necesar, deoarece multe dintre aceste activitati educationale se pot face online.
Asadar, e-learning-ul este esential. Mai ales pentru medicii care profeseaza in mediul rural si care nu au posibilitatea sa participe cu regularitate la diverse evenimente cu caracter educational. In prezent, niciun medic nu ar trebui sa spuna ca nu a avut acces la programe de educare, pentru ca acestea exista si pot fi foarte usor accesate online. In opinia mea, initiativa voastra, de a crea o platforma de educare online, este extrem de laudabila si ar trebui sa atraga cat mai multi medici din Romania.
Spre deosebire de programele internationale de e-learning, pentru ca este dezvoltata in aceasta tara, platforma formaremedicala.ro este potrivita pentru medicii romani si este eficienta.
4. Care sunt avantajele si dezavantajele e-learning-ului?
Pe langa cele pe care le-am mentionat deja, as adauga faptul ca o platforma de educare online este la indemana si poate fi accesata oricand. De exemplu, in Marea Britanie, medicii de familie utilizeaza site-ul www.gpnotebook.co.uk, si nu cunosc niciun doctor britanic care sa nu aiba aceasta adresa in calculator. Asta inseamna e-learning, informatia prezentata acolo este scurta, concisa si oricand poti afla mai multe detalii despre un caz particular. Acesta este un exemplu de e-learning eficient.
Un alt avantaj al programelor de educare online ar fi ca medicii pot accesa informatia oricand si de oriunde, este o metoda convenabila de invatare. In plus, multe dintre aceste programe ofera un certificat la finalul absolvirii cursurilor, important pentru procesul de evaluare al medicului respectiv.
La dezavantaje as mentiona nevoia unui medic ca, macar din cand in cand, sa se intalneasca cu unii dintre colegii sai, si nu doar cu alti specialisti, ci si cu asistentele medicale, deoarece medicul de familie si asistenta care il ajuta lucreaza ca o echipa. Asadar, nu te poti izola, utilizand doar e-learning-ul. Este important ca procesul de educare al unui medic sa cuprinda un mix intre e-learning si acumularea de cunostinte din cadrul intalnirilor fata in fata cu alti specialisti.
5. De ce sunt importante programele de educare pentru medicii care profeseaza in mediul rural?
Daca va uitati la o serie de dovezi, e adevarat ca unele dintre acestea nu sunt din Europa, dar am realizat cateva lucrari si in Marea Britanie, este mai mult decat evident ca medicii de familie din mediul rural au nevoie de o gama extinsa de abilitati (acte chirurgicale minore, managementul unor urgente medicale minore, sau chiar unele majore, managementul unor afectiuni care tin de sanatatea mentala etc.). Prin urmare, medicii de familie au nevoie de mai multe abilitati, au nevoie sa invete sa lucreze mai mult si cu alti oameni, pentru ca, de multe ori, nu au acces la sistemul secundar de sanatate. De aceea, trebuie dezvoltate programe speciale de educare pentru medicii din mediul rural.
Eu cred foarte mult in conceptul integrarii orizontale si verticale in procesul de invatare in medicina. Educarea orizontala inseamna sa faci schimb de experienta cu alti profesionisti, nu doar cu medici, ci si cu cei care lucreaza in domeniul asistentei sociale sau in alte domenii conexe medicinei, pentru ca, daca invatam impreuna, vom lucra mai bine impreuna. Integrarea verticala inseamna ca integrezi cunostintele acumulate de-a lungul carierei. De aceea, in opinia mea, practica studentilor la medicina in mediul rural este foarte importanta, deoarece acolo ai foarte multe de invatat. Din studiile realizate in Australia, am invatat ca, daca vrei sa-i incurajezi pe medici sa vina sa profeseze in mediul rural, trebuie sa incepi prin a-i incuraja pe tinerii care locuiesc in mediul rural sa urmeze cursurile facultatilor de medicina. Iar in momentul in care acestia se inscriu la una dintre facultatile de medicina, este esential ca ei sa faca practica in mediul rural.
6. Care va fi, in opinia dvs., viitorul mediciniei de familie in mediul rural?
Cred ca, pe viitor, medicina de familie in mediul rural va inflori. Sunt optimist in aceasta privinta. Ca sa fiu sincer, eu cred ca modelul pentru medicii de familie, in general, ar trebui sa fie cel rural.
In cadrul forumului am discutat cu mai multi medici romani si sunt socat de cat de demoralizati sunt acestia. In ciuda faptului ca sunt foarte buni profesionisti, doctorii romani din mediul rural „se zbat“ pentru a le acorda cele mai bune ingrijiri pacientilor lor. Este mare pacat ca, in Romania, se inchid spitalele mici, pentru ca acestea ar putea fi utilizate de medicii de familie cu practica in mediul rural, asa cum era odata. Cred ca aceasta este o mare greseala, care va avea consecinte costisitoare pe termen lung. Insa viitorul medicinei de familie din mediul rural se afla in mana medicilor romani, care trebuie sa investeasca in acest sector.
Dr. John Wynn-Jones practica medicina de familie in Tara Galilor. Este binecunoscut la nivel national si pe plan international pentru munca sa de pionierat in domeniul e-sanatatii si pentru interesul sau special in domeniul educatiei, ocupand, de mai multi ani, un post la Colegiul de Medicina de la Universitatea din Tara Galilor. Pe langa pozitia de presedinte al EURIPA, John Wynn-Jones este si presedinte in cadrul Institutului de Sanatate Rurala, precum si membru al Institutului de Invatare si Predare (ILTM).
Autor: Adriana Pavel
0 Comentarii