Maraton pentru viata al echipelor medicale de prelevare si transplant

21/02/2024
Maraton pentru viata al echipelor medicale de prelevare si transplant

Maraton pentru viata al echipelor medicale de prelevare si transplant

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/maraton-pentru-viata-al-echipelor-medicale-de-prelevare-si-transplant/

Maraton pentru viata al echipelor medicale de prelevare si transplant in 24 de ore. Doua familii au acceptat donarea de organe si tesuturi si astfel cinci oameni au primit o noua sansa la viata prin transplant de organe, anunta Agentia Nationala de Transplant, care a transmis un mesaj emotionant  de multumire familiilor.

“Multumim din inima, cu profund respect si recunostinta, acestor familii pentru gestul altruist si generos pe care au ales sa il faca, transformand durerea si suferinta lor intr-un alt inceput pentru alti pacienti a caror unica sansa este un transplant.”, scrie Agentia pe Facebook.

Maratonul pentru viata a inceput duminica dimineata, 18 februarie, la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti – SUUB, acolo unde familia unui pacient aflat in moarte cerebrala a fost de acord cu donarea de organe. Cu responsabilitate si profesionalism, echipa ATI si de coordonare a spitalului, au facut posibil sa fie pornite resorturile sperantei pentru alti pacienti.

Astfel, un pacient in stare critica a fost salvat datorita interventiei de transplant hepatic realizat la Institutul Clinic Fundeni , iar datorita interventiilor de transplant renal realizate tot la Institutul Clinic Fundeni, alti 2 pacienti vor scapa de chinul lungilor sedinte de dializa.

Cateva ore mai tarziu, la Spital Clinic Judetean de Urgenta Bihor – Oradea, familia indurerata a unui pacient aflat in moarte cerebrala, gasea puterea de a ajuta alti oameni, de a oferi altor familii sansa de a-i avea pe cei dragi alaturi, fiind de acord cu donarea de organe. Ca de fiecare data, echipa ATI si de coordonare a spitalului oradean, a facut dovada profesionalismului si impreuna cu echipa chirurgicala de prelevare a ICUTR Cluj – pentru rinichi, au incheiat cu succes una din etapele activitatii de transplant. Astfel, alti 2 pacienti erau salvati prin transplant renal la Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal – ICUTR Cluj.

“In spatele acestor victorii pentru viata stau miile de ore de munca, de abnegatie si daruire a unor profesionisti care si-au dedicat viata si cariera acestei activitati. Inca o data, multumim cu profund respect familiilor donatorilor pentru gestul nepretuit, gest ce demonstreaza ca, prin bunatate si iubire, oamenii pot schimba destine si infaptui minuni pentru semenii lor. De asemenea, multumim tuturor echipelor de medici si asistenti care fac posibila salvarea celor pentru care transplantul reprezinta singura sansa la viata, precum si conducerilor unitatilor sanitare pentru sustinerea Programului National de Transplant.”, a mai precizat Agentia Nationala de Transplant.

Etichete: transplant, donare organe, agentia nationala de transplant

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: