Masuri privind accesul in Spitalul Judetean Piatra-Neamt | O angajata a fost injunghiata mortal in biroul sau
Masuri privind accesul in Spitalul Judetean Piatra-Neamt | O angajata a fost injunghiata mortal in biroul sau
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/masuri-privind-accesul-in-spitalul-judetean-piatra-neamt-o-angajata-a-fost-injunghiata-mortal-in-biroul-sau/
Directia de Sanatate Publica (DSP) Neamt a recomandat Spitalului Judetean de Urgenta Piatra-Neamt mai multe masuri privind accesul vizitatorilor in incinta unitatii sanitare. Recomandarile vin dupa ce directoarea de ingrijiri medicale a spitalului a fost injunghiata mortal de sotul sau.
“Cu titlu de recomandare, a fost prevazuta implementarea unui sistem de control acces electronic a vizitatorilor pe toate caile de acces principale in cladiri (similare cu cel din aeroporturi) care scaneaza bunurile si obiectele vizitatorilor. De asemenea, s-a recomandat infiintarea unui post nou de paza mobil, care sa patruleze in toate sectiile medicale cu acces vizitatori iar pentru Ambulatoriul de specialitate, infiintarea unui post de paza mobil, care sa patruleze in toate culoarele obiectivului. Totodata, pentru cladirea spitalului vechi, se recomanda infiintarea unui post de paza mobil cu patrulare pe toate etajele”, se precizeaza intr-un comunicat de presa transmis de DSP Neamt.
Conducerea unitatii medicale a anuntat ca va lua o serie de masuri imediate in urma socantei crimei care s-a petrecut din data de 10 ianuarie. La aceea data, asistentul medical Anca Patriche, care ocupa functia de director de ingrijiri medicale in cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Piatra-Neamt, a fost injunghiata de mai multe ori, in biroul sau, de sotul cu care se afla in divort.
In urma multiplelor rani suferite, femeia in varsta de 49 ani nu a mai putut fi salvata.
Etichete: dsp neamt, spitalul judetean de urgenta piatra-neamt, crima spital piatra neamt
Autor: Adriana Pavel
0 Comentarii