Medic, despre viitorul sef al CNAS: Sper ca nu vine de pe Marte

23/03/2016

Medic, despre viitorul sef al CNAS: Sper ca nu vine de pe Marte

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/medic-despre-viitorul-sef-al-cnas-sper-ca-nu-vine-de-pe-marte/

DOINA MIHAILAVasile Ciurchea si-a dat demisia la inceputul saptamanii din functia de presedinte al CNAS si de la o zi la alta este asteptata vestea despre noul numit la carma institutiei.

In plina greva in sanatate, presedintele CNAS a demisionat, motivand “motive personale”.

“Mi-am inaintat demisia, este o decizie unilaterala, nu au existat presiuni. Pur si simplu imi ajunge. Nu mai suport atata denigrare. Nu stie ce voi face mai departe”, a afirmat Vasile Ciurchea, luni, conform site-ului realitatea.net.

Acum, unele surse ar da ca uns la sefia CNAS un medic din Mures, insa altele vorbesc despre o persoana din Ministerul Sanatatii.

“Raceala” dintre medicii de familie si Ciurchea s-a simtit mereu, chiar de la distanta, dar asta nu pentru ca medicii de familie n-ar fi venit in…intampinarea lui, ci din contra.  

“Parerea mea personala este mai putin importanta, dar daca este este sa-mi exprim una, ca tot romanul, cred ca de aceea sunt pusi presedintii de Casa. Sa mai si plece. Domnul Ciurchea probabil a fost pus la mijloc in multe situatii, dar acum, Casa Nationala, Guvernul  si Ministerul Sanatati, au un nou pretext sa spuna ca cel care vine nu stie inca bine toate problemele si ca trebuie sa se acomodeze”, a declarat pentru Formare Medicala, dr. Doina Mihaila, medic de familie si presedinte al Federatiei Nationale a Patronatelor Medicilor de Familie.

Reamintim ca medicii de familie protesteaza incepand de luni din solidaritate cu personalul medical din sistemul public, dar si pentru ca le-a ajuns cutitul la os.

Finantarea insuficienta a asistentei medicale primare, problemele cu sistemul informatic, plus toate obligatiile medicului de familie, mai multe decat drepturile, sunt elemente care pot duce la situatii fara precedent in sistemul medical din Romania.

Cat despre ce se asteapta de la viitorul sef la Casei Nationale de Asigurari de Sanatate…

“Eu sper ca nu vine de pe planeta Marte, ca vine din Romania si ca stie cu ce se mananca (…) Daca nu, sa nu vina!”, a mai precizat ferm, pentru Formare Medicala, dr. Doina Mihaila, presedinte FNPMF.

 

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: