Medicii de familie au un rol esential in managementul eficient al BPOC-ului
Medicii de familie au un rol esential in managementul eficient al BPOC-ului
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/medicii-de-familie-au-un-rol-esential-in-managementul-eficient-al-bpoc-ului/
Se estimeaza ca, la nivel mondial, rata de mortalitate a bolii pulmonare obstructive cronice (BPOC) va creste cu 30% in urmatorii zece ani, pentru ca, pana in 2030, BPOC sa ajunga a treia cauza de deces in lume. In prezent, prevalenta la nivel mondial a acestei boli depaseste doua sute de milioane de cazuri. Acestea sunt si motivele pentru care intr-un articol publicat, recent, in “Southern Medical Journal” se subliniaza faptul ca toti medicii de familie ar trebui sa joace un rol esential in managementul eficient al BPOC.
Medicul de familie Barbara Yawn, director de cercetare la Centrul Medical Olmsted din Rochester (Minnesota), considera ca stabilirea unui diagnostic precis al BPOC-ului, in special prin diferentierea de astmul bronsic, constituie piatra de temelie pentru un management eficient al bolii.
Examenul fizic si chestionarea pacientului pot exclude alte afectiuni si pot identifica candidatii ce necesita teste suplimentare, dar nu sunt suficient de sensibile sau specifice pentru un diagnostic definitiv.
“Evaluarea spirometrica este cea mai buna si mai precisa metoda de diagnostic a BPOC”, spune Dr. Barbara Yawn. Spirometria trebuie efectuata inainte si dupa terapia cu bronhodilatatoare: daca pacientul are astm, volumul de aer expirat in prima secunda (VEMS) revine de obicei la normal dupa tratament, in timp ce in cazul BPOC, “aceste valori revin foarte rar, daca nu chiar niciodata, la normal”.
De asemenea, si alti specialisti sunt de parere ca, doar pe baza examenului fizic si istoricului, nu se poate spune daca un pacient are BPOC sau astm. In opinia lor, spirometria nu ajuta doar la stabilirea unui diagnostic precis, ci poate constitui si un instrument puternic pentru educarea pacientului.
De altfel, educarea pacientului, monitorizarea permanenta a tehnicii sale de inhalare si reabilitarea pulmonara constituie pilonii pentru managementul BPOC-ului stabil.
Deoarece fumatul este principala cauza a BPOC, clinicienii trebuie sa-si indemne pacientii sa renunte imediat la acest viciu. De asemenea, trebuie sa le spuna sa evite si alti factori de risc, precum poluantii si substantele chimice de la locul de munca. In plus, procesul de educare trebuie sa includa si o buna aderenta la tratamentul medicamentos, precum si implicarea familiei pacientului in orice efort educational, in special cand este vorba de respectarea medicatiei.
Acordarea unei atentii sporite tehnicilor de inhalare este esentiala, mai ales ca studiile au aratat ca circa 94% dintre pacienti folosesc incorect inhalatorul. Specialistii spun ca raspunsul bronhodilatator, parte a testului spirometric, poate fi folosit ca o oportunitate pentru a invata pacientul cum sa utilizeze un inhalator.
Reabilitarea pulmonara, considerata a fi standardul de ingrijire in BPOC, este o terapie cuprinzatoare pentru aceasta boala si include antrenament, educatie pentru auto-management-ul bolii, dar si educare si interventie nutritionala si psihosociala.
In prezent, BPOC este considerata a fi o boala ce poate fi prevenita si tratata, iar un management eficient poate avea un impact important asupra duratei si calitatii vietii unui pacient. In plus, spun specialistii, obiectivul medicilor ar trebui sa fie transformarea pacientului din detinator pasiv de instructiuni intr-un participant la ingrijirea sa, un participant activ, informat.
0 Comentarii