Mii de tineri medici britanici au intrat intr-o greva de patru zile

11/04/2023
Mii de tineri medici britanici au intrat intr-o greva de patru zile

Mii de tineri medici britanici au intrat intr-o greva de patru zile

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/mii-de-tineri-medici-britanici-au-intrat-intr-o-greva-de-patru-zile/

Mii de tineri medici britanici au inceput o greva de patru zile pentru a reclama salarii mai bune in plina criza a costului vietii, noteaza AFP.

“Aceasta este cea mai perturbatoare mobilizare din istoria NHS (serviciul public de sanatate), iar grevele vor provoca o presiune imensa. Se va acorda prioritate ingrijirilor urgente si critice, dar, din pacate, unor pacienti li se vor reprograma consultatia”, a declarat Stephen Powis, director medical al NHS Anglia, citat si de Agerpres.

Potrivit NHS Confederation, pana la 350.000 de consultatii ar putea fi amanate. Medicii tineri au mai intrat in greva trei zile luna trecuta, afectand 175.000 de programari.

In Regatul Unit, stagiarii (‘junior doctors’) reprezinta aproximativ jumatate dintre medicii din spital, de la medici tineri abia iesiti de pe bancile facultatii pana la practicieni cu peste de opt ani de experienta.

Greva de patru zile, care a inceput marti dimineata si dureaza pana sambata dimineata, vine dupa weekendul lung de Paste, cu multi angajati deja in vacanta.

“Aceste greve vor avea un impact catastrofal asupra capacitatii NHS” de a fi pe deplin operational, a declarat luni pentru Sky News directorul NHS Confederation, Matthew Taylor.

Potrivit surselor citate, sindicatul BMA care reprezinta stagiarii afirma ca acesti medici au pierdut 26% din salariu, in termeni reali, din 2008, cand a fost impusa o cura de austeritate serviciilor de sanatate.

Sindicatul cere o crestere a salariului cu 35%, ceea ce ministrul sanatatii, Steve Barclay a apreciat ca fiind “nerealist”.

Etichete: greva medici marea britanie, NHS

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: