Ministerul Sanatatii adopta masuri pentru profesionalizarea managementului de spital

17/11/2016

Ministerul Sanatatii adopta masuri pentru profesionalizarea managementului de spital

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/ministerul-sanatatii-adopta-masuri-pentru-profesionalizarea-managementului-de-spital/

SPITAL-NOUGuvernul a adoptat miercuri o Ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, care aduce schimbari importante in privinta selectarii managerilor unitatilor sanitare publice, prin eliminarea restrictiilor privind participarea la concurs si deschiderea competitiei in selectarea celor mai competenti directori.

Prin aceasta ordonanta de urgenta se largeste sfera persoanelor care pot ocupa aceasta functie. De acum, selectia managerilor se poate face si din randul altor categorii de specialisti cu experienta si abilitati de conducere dovedite. Pana in acest moment, exista obligatia managerilor din spitalele clinice de a fi cadru universitar sau medic primar. Aceasta masura ingradea in mod nejustificat accesul la aceasta functie, cu consecinte negative in procesul de selectie pentru ocuparea acestei functii si in desfasurarea activitatii de management.

Pentru a asigura o conducere cat mai profesionista a spitalelor, au fost extinse si incompatibilitatile pentru manager si ceilalti membri ai comitetului director (director medical, director financiar-contabil si, in spitalele cu peste 400 de paturi, directorul de ingrijiri). Astfel, aceste functii devin incompatibile cu cele de conducere, administrare si control la nivelul partidelor politice sau al societatilor comerciale.

De asemenea, este extins conflictul de interese pentru persoanele din conducerea spitalelor si cu:

– detinerea de catre sotul/sotia, rudele ori afinii pana la gradul al IV-lea inclusiv ai managerului, a functiei de membru in comitetul director, sef de sectie, laborator sau serviciu medical sau a unei alte functii de conducere, inclusiv de natura administrativa, in cadrul spitalului la care persoana in cauza exercita functia de manager;
– alte situatii in care managerul, sotul/sotia, rudele ori afinii managerului pana la gradul al IV-lea inclusiv au un interes de natura patrimoniala care ar putea influenta indeplinirea cu obiectivitate a functiei de manager.

In plus, un manager sau membrii comitetului director nu vor avea voie sa primeasca finantare pentru activitatile didactice sau de cercetare stiintifica din partea furnizorilor de bunuri si servicii ai spitalului. O eventuala finantare ar putea afecta exercitarea functiei de manager in conditii de impartialitate, existand riscul avantajarii sub diverse forme a respectivilor furnizori in relatia cu spitalul.

Pentru sefii de sectii vor fi organizate concursuri, deoarece aceasta reprezinta metoda cea mai obiectiva si transparenta pentru desemnarea celei mai potrivite persoane pentru ocuparea acestor functii.

Potrivit actului normativ, conditiile de exercitare a activitatilor de manager vor fi stabilite prin ordin al ministrului sanatatii si prin contractul de management.

Sursa: gov.ro

 

Autor: FormareMedicala.ro

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: