Ministerul Sanatatii si Institutul “Marius Nasta” deruleaza un amplu program de screening pentru tuberculoza
Ministerul Sanatatii si Institutul “Marius Nasta” deruleaza un amplu program de screening pentru tuberculoza
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/ministerul-sanatatii-si-institutul-marius-nasta-deruleaza-un-amplu-program-de-screening-pentru-tuberculoza/
Ministerul Sanatatii deruleaza cel mai amplu program de screening pentru tuberculoza, la nivel national. Proiectul beneficiaza de cofinantare din fonduri europene nerambursabile la care se adauga contributia din bugetul Ministerului Sanatatii, iar beneficiarul este Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.
Potrivit Ministerului Sanatatii, proiectul are o perioada de derulare de cinci ani (martie 2018 – 2023) si este axat pe prevenirea, screeningul si diagnosticul tuberculozei (TB), inclusiv al tuberculozei latente, intr-un grup tinta de 75.010 persoane la nivel national, selectate din grupuri vulnerabile: persoane din comunitati rurale, persoane fara adapost, persoane care sufera de dependenta de alcool, droguri sau alte substante toxice, respectiv persoane private de libertate sau aflate sub control judiciar.
In anul 2018 a fost realizata metodologia de screning si s-a initiat achizitia caravanelor care vor fi livrate in luna mai, pentru a fi utilizate in activitatile programului.
“Controlul tuberculozei este o prioritate nu doar in Romania, ci si la nivel international, iar proiectul demarat de catre Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, alaturi de partenerii din asociatiile de pacienti si societatea civila, are o importanta strategica in eforturile Romaniei de a combate aceasta problema de sanatate publica. Proiectul inseamna un pas major in lupta impotriva tuberculozei. El presupune activitati integrate, care vizeaza in primul rand depistarea precoce a cazurilor de TB, prin screening, precum si diagnosticarea si tratamentul pacientilor din grupuri vulnerabile, acolo unde este nevoie de interventii rapide si eficiente pentru a stopa tuberculoza”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sanatatii, intr-un comunicat de presa.
Acest proiect este parte integranta din Strategia Nationala de Control al Tuberculozei, aprobata prin Hotarare de Guvern
Promovarea incluziunii sociale, combaterea saraciei si a discriminarii cu scopul cresterii accesului la servicii durabile, de inalta calitate, reprezinta directii de baza in implementarea programului de screening in grupul tinta definit.
In activitatea de screening, Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” va folosi 3 caravane mobile, dotate si acreditate pentru screening radiologic si diagnostic molecular rapid al tuberculozei, care au fost deja achizitionate.
In acelasi timp, proiectul urmareste optimizarea diagnosticarii si a tratamentului impotriva TB pentru 15.003 de romani, care are putea fi depistati in urma screningului, prin activitati care includ reevaluarea periodica, in vederea cresterii aderentei la tratament, precum si prin elaborarea de rapoarte, studii si propuneri de politici publice pe baza datelor obtinute in urma actiunilor de screening, in conformitate cu Strategia Nationala de Control al Tuberculozei 2015-2020, mai transmite MInisterul Sanatatii.
Metodologie unica de screening pentru TB, aplicabila la nivel national
Pentru imbunatatirea depistarii precoce a tuberculozei, in cadrul proiectului va fi elaborata o metodologie unica de screening pentru TB, aplicabila la nivel national pentru asigurarea unui standard unitar de realizare a screeningului si consolidarea controlului tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente.
“Romania implementeaza politici pentru a stopa si combate tuberculoza. Asa cum stiti, de anul trecut avem si o Lege a Tuberculozei, iar prin demararea efectiva a acestui proiect, specialistii/medicii vor merge catre grupurile vulnerabile pentru a diagnostica precoce aceasta grava problema de sanatate publica si pentru a lua masurile eficiente de control. Este foarte important ca, pentru implementarea acestui proiect, vor colabora medici, reprezentanti ai pacientilor si societatea civila. Doar impreuna putem lupta eficient impotriva tuberculozei”, a declarat asist. univ. dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” conform sursei citate.
Pe langa activitatile de screening, diagnosticare si tratament al TB, proiectul include o serie de activitati de formare specifica pentru 560 de specialisti din sfera socio-medicala, pentru imbunatatirea nivelului de cunostinte teoretice si practice si cresterea capacitatii tehnice in relatie cu prevenirea, depistarea precoce, diagnosticul si tratamentul TB.
Este vorba despre asistenti sociali, asistenti medicali comunitari, asistenti medicali si mediatori sanitari, care vor beneficia de cursuri de educatie medicala continua, teoretice si practice, dezvoltate in cadrul unui curriculum de formare acreditat in baza metodologiei realizate la nivel national. Complementar, 60 de profesionisti, din grupul tinta, vor fi implicati in schimburi de experienta si de bune practici in domeniul screeningului TB, in alte state membre ale Uniunii Europene.
Proiectul inglobeaza totodata si activitati de informare si constientizare cu privire la necesitatea depistarii precoce, a diagnosticarii si tratamentului tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente, care vor fi derulate in cadrul grupurilor tinta si al publicului larg, menite sa sustina actiunile specialistilor in vederea controlului tuberculozei in Romania.
Romania, tara cu cele mai multe cazuri de tuberculoza din Uniunea Europeana
Romania ramane in topul tarilor din Uniunea Europeana in ceea ce priveste numarul cazurilor de tuberculoza
In anul 2018, potrivit datelor Programului National de Supraveghere si Control al Tuberculozei, in tara noastra au fost inregistrate 11.630 de cazuri de tuberculoza, la adulti. Dintre acestea, 9.818 au fost cazuri noi, iar 1.812 au fost recidive.
Cele mai multe cazuri de tuberculoza au fost diagnosticate in Bucuresti (822 de cazuri), Iasi (599 de cazuri) si Dolj (595 de cazuri). La polul opus se afla judetele Harghita (56 de cazuri), Covasna (63 de cazuri) si Salaj (90 de cazuri).
In ceea ce priveste tuberculoza la copii, anul trecut au fost diagnosticate 545 de cazuri, dintre care 5 au fost recidive.
La fel ca in cazul adultilor, cele mai multe cazuri au fost inregistrate in Bucuresti (64 de cazuri), urmat apoi de judetele Teleorman (49 de cazuri) si Maramures (32 de cazuri).
Etichete: tuberculoza, tbc, marius nasta, ministerul sanatatii
Autor: Adriana Pavel
0 Comentarii