Ministrul Sanatatii: Trebuie sa mentinem profitabila industria farmaceutica romaneasca

14/02/2023
Ministrul Sanatatii: Trebuie sa mentinem profitabila industria farmaceutica romaneasca

Ministrul Sanatatii: Trebuie sa mentinem profitabila industria farmaceutica romaneasca

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/ministrul-sanatatii-trebuie-mentinem-profitabila-industria-farmaceutica-romaneasca/

Lipsa anumitor medicamente este o problema la nivel european, iar in Romania trebuie sa se vina cu o solutie legata de taxa de clawback, astfel incat aceasta sa nu defavorizeze produsele generice, spune ministrul Sanatatii, Alexandru Rafila.

“Problema e foarte complexa legat de lipsa anumitor medicamente si ea este de departe o problema care se intampla la nivel european. Au fost numeroase intalniri. (…) Problemele legate de lipsa anumitor produse de pe piata se manifesta in toate tarile din Uniunea Europeana. Criza generata de COVID si ulterior criza economica au amplificat acest fenomen, pentru ca siturile de productie nu sunt in Europa, iar in momentul de fata exista o reevaluare la nivel european, incat Europa sa redevina un loc de productie pentru materiile prime din care sunt facute medicamentele si incet-incet dependenta care exista in momentul de fata fata de China si fata de India sa se reduca” a afirmat Rafila, potrivit Agerpres.

El a subliniat ca in Romania trebuie sa se vina cu o solutie legata de taxa clawback, dar decizia nu tine de Ministerul Sanatatii, pentru ca este necesara schimbarea legislatiei.

“Trebuie sa mentinem profitabila industria farmaceutica romaneasca si lucrul acesta este un proces in care o parte din responsabilitate va fi probabil in Parlamentul Romaniei, trebuie sa schimbam legislatia in acest sens si trebuie sa fim foarte atenti incat sa nu ajungem intr-o situatie pe care noi am gasit-o la Ministerul Sanatatii in care clawback-ul era diferentiat pentru medicamentele generice din Romania si medicamentele generice de import si lucrul asta ne punea intr-o situatie de infringement. Este un proces care este de durata, dar nu o durata de ani de zile. Cred ca o perspectiva de cateva luni de zile poate sa aduca in mod evident o clarificare pe piata medicamentelor si a politicii de pret din Romania. (…) Nu putem sa venim cu o declaratie de adoptare a unui act normativ decat dupa ce el este practic agreat de toata lumea si il punem in transparenta decizionala”, a mai transmis Rafila.

Etichete: industria farmaceutica romania, lipsa medicamentelor, taxa clawback, rafila

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: