Muzica din salile de operatii reduce stresul si ii ajuta pe medici. S-a intocmit lista cantecelor potrivite si nepotrivite

18/12/2014

Muzica din salile de operatii reduce stresul si ii ajuta pe medici. S-a intocmit lista cantecelor potrivite si nepotrivite

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/muzica-din-salile-de-operatii-reduce-stresul-si-ii-ajuta-pe-medici-s-intocmit-lista-cantecelor-potrivite-si-nepotrivite/

transplantMuzica ii ajuta pe membrii personalului medical si pe chirurgi in salile de operatii, prin reducerea stresului si imbunatatirea comunicarii.

Potrivit BBC,  in cadrul unui studiu, o echipa de cercetatori de la Cardiff University Hospital din Tara Galilor a analizat ce cantece ar fi cele mai potrivite pentru a fi ascultate in salile de operatii si a intocmit o lista “amuzanta” cu piese pop si rock ce pot fi utilizate in timpul interventiilor chirurgicale, dar si una cu melodii care nu sunt potrivite.

Lista cu melodiile acceptate contine piesele “Stayin’ Alive”, a trupei Bee Gees, “Smooth Operator”, a lui Sade, “Wake me up before you go-go”, a trupei Wham, “Comfortably Numb”, cantata de Pink Floyd, si “Fix You” a trupei Coldplay.

Lista cu cantecele considerate total nepotrivite pentru a fi ascultate in sala de operatii contine piese precum “Another one bites the dust”, a trupei Queen, “Everybody hurts”, interpretat de REM, “Knives Out” de la Radiohead, “Scar Tissue”, al trupei Red Hot Chilli Peppers, si “Knockin’ on heaven’s door” al lui Bob Dylan.

Desi lista intocmita de cercetatori se vrea a fi doar un mod de descretire a fruntilor, publicata cu ocazia sarbatorilor de iarna, beneficiile muzicii, atat in cazul pacientilor, cat si al chirurgilor, reies dintr-un studiu serios, relateaza si Mediafax.

Potrivit cercetatorilor, circa 80% dintre medici si asistentele care participa la interventii chirurgicale au declarat ca muzica ii ajuta atunci cand opereaza.

Participantii la studiu au spus ca muzica este ascultata in 62% – 72% din timpul petrecut in sala de operatii, melodiile fiind alese, cel mai adesea, de chirurgul principal.

Studiul cu pricina, publicat in editia de Craciun a British Medical Journal, mai arata ca echipele medicale considera ca muzica imbunatateste comunicarea intre membrii sai, reduce anxietatea si imbunatateste eficienta.

 

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: