Noua maternitate Bega din Timisoara s-a “nascut” la termen

13/08/2024
Noua maternitate Bega din Timisoara s-a “nascut” la termen

Noua maternitate Bega din Timisoara s-a “nascut” la termen

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/noua-maternitate-din-timisoara-s-a-nascut-la-termen/

La Timisoara, a fost inaugurata prima maternitate publica construita in ultimii 50 de ani, in campusul Spitalului Judetean Timisoara.

Maternitatea a fost construita de la zero, in cadrul proiectului transfrontalier cu Ungaria, intitulat ‘Copii dincolo de frontiere – conectarea serviciilor medicale din domeniul obstetrica – ginecologie si neonatologie dintre Spitalul Clinic Judetean de Urgenta ‘Pius Brinzeu’ Timisoara si Clinica de Pediatrie din Szeged’.
Managerul general al Spitalului Judetean Timisoara, dr. Dorel Sandesc, a subliniat in cuvantul de la inaugurare ca aceasta maternitate va schimba paradigma din punctul de vedere al pacientilor care vin la spital.

“Multe femei vor dori sa vina la maternitatea de stat si doar daca nu vor gasi loc vor alege alta varianta, inclusiv cea privata. Pentru ca acum putem oferi conditii hoteliere, de igiena si de modernitate mai bune decat la privat. In plus, vom oferi ceea ce preocupa mereu mamele si familiile lor, respectiv, siguranta ca daca ceva nu merge bine pentru mama sau pentru nou-nascut, locul in care trebuie sa fie este acesta. Cele mai multe mame care merg la privat sa nasca sunt preocupate de gandul ca daca ceva nu merge bine, in final tot la spitalul de stat ajung. Cred ca vom avea o problema cu programarea si ca va fi prea mica maternitatea”, a declarat Dorel Sandesc, potrivit Agerpres.

Investitia a beneficiat si de cofinantare din partea Consiliului Judetean Timis de 7,5 milioane de euro.

„Sanatatea si educatia fac parte din directiile strategice pe care am decis sa le sustinem la nivelul administratiei timisene. A fost un proiect greu, cu obstacole, dar avem speranta ca aici se vor naste viitorii timiseni, din parinti care vor gasi motive sa se intoarca acasa multumiti de serviciile de calitate pe care le putem oferi. Maternitatea este, de altfel, parte dintr-un proiect mult mai ambitios, si anume acela de a face aici un hub medical si primul spital regional din Romania. Suntem mandri si ca, iata, initiativa noastra va fi luata drept exemplu de partenerii europeni”, a declarat presedintele CJ Timis, Alin Nica, potrivit unui comunicat de presa.

Noua cladire are peste 5.000 mp, structurati pentru a oferi cele mai bune servicii de obstetrica, ginecologie si neonatologie. Sunt prevazute sectii de fertilizare in-vitro, chirurgie laparoscopica si histeroscopica, obstetrica fiziologica si spitalizare de zi. Sunt amenajate compartimente de terapie intensiva, sectii pentru prematuri si nou-nascuti eutrofici, dar si facilitati pentru insotitori.

Vechea maternitate Bega a Spitalului Judetean Timisoara a functionat intr-un imobil construit in anul 1920.

Etichete: maternitate timisoara, maternitate noua timisoara, maternitate bega

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: