OMS estimeaza ca pandemia Covid-19 va fi de lunga durata
OMS estimeaza ca pandemia Covid-19 va fi de lunga durata
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/oms-estimeaza-ca-pandemia-covid-19-va-fi-de-lunga-durata/
Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a avertizat ca este probabil ca pandemia cu noul coronavirus sa fie foarte lunga durata, informeaza AFP.
Comitetul de urgenta al organizatiei, care s-a intrunit pentru a patra oara pentru o noua evaluare a pandemiei, a subliniat ca durata sa va fi cu siguranta foarte lunga, conform comunicatului OMS.
“OMS continua sa estimeze ca riscul reprezentat de COVID-19 este foarte mare”. Comitetul de urgenta (format din 18 membri si 12 consilieri) “a subliniat importanta unui raspuns la pandemie care trebuie sa fie national, regional si global”, se mai arata in comunicat, potrivit Agerpres.
Comitetul de urgenta a solicitat OMS sa ofere tuturor tarilor indrumari pragmatice cu privire la modalitatea de gestionare a pandemiei “pentru a reduce riscul ca reactiile la epidemie sa slabeasca, intr-un context de presiuni socio-economice”.
Totodata, comitetul recomanda OMS sa accelereze cercetarile asupra punctelor inca necunoscute ale virusului, in special originea animala si posibilele sale mijloace de propagare prin animale. Este solicitata, de asemenea, clarificarea unor puncte precum “modul de transmitere (a virusului), mutatiile sale potentiale, imunitatea si corelarile de protectie”.
Pandemia noului coronavirus a infectat cel putin peste 17.6 milioane de persoane pe glob, inregistrandu-se peste 680.000 de decese.
Etchete: pandemie covid-19, epidemie coronavirus, oms
Autor: Adriana Pavel
0 Comentarii