OMS: Posibilitatea de a eradica virusul, pierduta de la inceput. Nu am atacat destul de viguros

06/10/2021
OMS: Posibilitatea de a eradica virusul, pierduta de la inceput. Nu am atacat destul de viguros

OMS: Posibilitatea de a eradica virusul, pierduta de la inceput. Nu am atacat destul de viguros

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/oms-posibilitatea-de-a-eradica-virusul-pierduta-de-la-inceput-nu-am-atacat-destul-de-viguros/

Reprezentantii Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) atrag atentia ca noul coronavirus este inca departe de a fi tinut sub control si ca multi oameni cred, in mod eronat, ca pandemia este aproape de a fi invinsa, scrie AFP.

Potrivit directoarei programului de combatere a maladiei Covid-19 din cadrul oraganizatiei, Maria Van Kerkhove, 3,1 milioane de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 si 54.000 de decese asociate maladiei COVID-19 au fost raportate in mod oficial saptamana trecuta la nivel mondial, insa cifrele reale sunt probabil mult mai mari, relateaza si Agerpres.

“Situatia se afla inca intr-o dinamica incredibila. Iar ea este dinamica, deoarece nu detinem controlul asupra acestui virus. Inca nu am scapat de pericol. Ne aflam chiar la jumatatea acestei pandemii. Insa unde anume mai exact… nu stim deocamdata, pentru ca, sincer, nu folosim instrumentele de care dispunem in prezent pentru a ne apropia de sfarsitul ei. In anumite orase, vedem sectii de terapie intensiva si spitale saturate, precum si oameni care mor, in timp ce pe strazi oamenii se comporta ca si cum pandemia a fost complet invinsa “, a subliniat specialista potrivit surseilor citate.

Potrivit datelor transmise de tarile care comunica astfel de informatii, ratele de spitalizare si de deces sunt de departe cele mai ridicate “in randul celor care nu au fost vaccinati”, a adaugat ea.

Totodata, ea a criticat campaniile de dezinformare si ideile false care circula pe internet despre COVID-19.
OMS analizeaza in aceasta perioada evolutia pe care ar putea sa o aiba pandemia de COVID-19 in urmatoarele 3-18 luni.

“Avem inca grupuri mari de indivizi care nu sunt vaccinati, fie pentru ca nu au acces la vaccinuri, fie pentru ca refuza sa se vaccineze sau nu pot fi vaccinati, astfel incat putem in continuare sa asistam la recrudescente ale pandemiei”, a mai subliniat experta americana.

Ea a avertizat ca noul coronavirus, desi va ajunge intr-un final sa fie tinut sub control, este un virus a carui existenta va fi una de durata.

“Posibilitatea de a eradica virusul sau chiar de a elimina definitiv acest virus la nivel mondial a fost pierduta inca de la inceput. Ea a fost pierduta pentru ca nu am atacat, la nivel mondial, acest virus pe cat de viguros ar fi fost posibil”, a concluzionat specialista americana potrivit surselor citate.

Etichete: pandemia covid-19, eradicare coronavirus, vaccinare impotriva covid-19, OMS

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: