Pensionarii si asiguratii beneficiaza si in acest an de bilete de tratament balnear

Pensionarii si asiguratii beneficiaza si in acest an de bilete de tratament balnear
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/pensionarii-si-asiguratii-beneficiaza-si-in-acest-an-de-bilete-de-tratament-balnear/
Fondurile pentru bilete de tratament balnear destinate pensionarilor si asiguratilor din sistemului public de pensii, aferente anului 2025, au fost aprobate de Guvern.
“Oferim si in 2025 bilete de tratament balnear pentru pensionarii din sistemul public. Sunt 130.000 de bilete asigurate prin Casa Nationala de Pensii, in valoare de 400 de milioane de lei”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, in sedinta de Guvern.
“Pe parcursul anului trecut, 126.726 de persoane asigurate in sistemul public de pensii au beneficiat de tratamente cu specific balnear. Pentru anul acesta, prin Legea bugetului asigurarilor sociale de stat, a fost mentinuta aceeasi suma prevazuta si in anul 2024 cu aceasta destinatie, respectiv 400.000.000 lei”, a declarat ministrul Muncii, Familiei, Tineretului si Solidaritatii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, intr-un comunicat de presa.
Potrivit sursei citate, peste 60.000 de bilete vor fi asigurate in unitatile de tratament balnear ale Casei Nationale de Pensii Publice, iar celelalte in alte unitati de profil, dupa incheierea unor contracte subsecvente.
Durata unei serii de tratament balnear este de 16 zile si pot solicita bilete pensionarii si asiguratii sistemului public de pensii.
Cel mult 15% din numarul total al biletelor va fi acordat, gratuit, beneficiarilor unor legi speciale, cu caracter reparatoriu, precum si persoanelor beneficiare ale sistemului de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale.
Etichete: tratament balnear, bilete tratament balnear, tratament balnear pensionari, tratament balnear asigurati

Autor: Adriana Pavel
0 Comentarii