Perchezitii la farmacisti si distribuitori de medicamente
Perchezitii la farmacisti si distribuitori de medicamente
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/perchezitii-la-farmacisti-si-distribuitori-de-medicamente/
Procurorii DIICOT au facut 14 perchezitii joi dimineata in 5 judete si in Bucuresti la membrii unei grupari suspecte ca vinde medicamente ca droguri in Norvegia. In dosar sunt implicati farmacisti, distribuitori de medicamente, dar si un avocat din Baroul Mehedinti.
Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Biroul Teritorial Gorj impreuna cu ofiterii de politie judiciara din cadrul Brigazii de Combate a Criminalitatii Organizate Craiova – Serviciul de Combatere a Criminalitatii Organizate Gorj au efectuat la data de 16.07.2015, un numar de 14 perchezitii domiciliare pe raza judetelor Gorj, Mehedinti, Dolj, Cluj, Timis si municipiului Bucuresti in cadrul unei actiuni vizand destructurarea unui grup infractional organizat, specializat in traficul de droguri de risc.
In cauza exista suspiciunea rezonabila ca in perioada 2014-2015, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, membrii grupului infractional organizat au procurat ilegal atat din Romania, cat si din Republica Serbia si Bulgaria medicamente cu efecte psihoactive pe care le-au comercializat pe raza judetelor Mehedinti si Gorj, cu sume cuprinse intre 25-60Ron/cutie, in raport de concentratia comprimatelor.
Din probatoriul administrat in cauza s-a stabilit ca activitatea infractionala era structurata pe paliere, incepand cu procurarea, distribuirea, vanzarea si transportul acestor medicamente din Romania in Norvegia, unde erau comercializate prin intermediul membrilor grupului.
S-a stabilit ca membrii grupului procurau drogurile de risc de la dealeri de medicamente care la randul lor le obtineau de la diferite depozite de medicamente din Romania. Ulterior, medicamentele erau distribuite catre alti membri ai grupului infractional ce isi desfasura activitatea infractionala pe raza judetelor Mehedinti si Gorj si care asigurau finantarea si apoi transportul in afara tarii.
Cu ocazia perchezitiilor domiciliare, au fost gasite si ridicate 55.000 de comprimate de medicamente avand in componenta substante cu efect psihoactiv, 200.000 de tigarete fara timbru fiscal, 30.000 de lei, precum si o arma cu glont de calibru 8 mm.
In urma perchezitiilor 12 persoane au fost duse la audieri la sediul DIICOT Gorj.
Din primele date se pare ca medicamentele provenite de la depozite din Romania, Serbia si Bulgaria, erau distribuite la legaturi din Mehedinti si Gorj si erau vandute in cutii, in afara tarii, cu sume ce variau intre 25 si 60 de lei per cutie.
Avocatul este suspectat ca intermedia vanzarile de medicamente.
Suportul de specialitate pentru aceasta actiune a fost asigurat de catre Serviciul Roman de Informatii.
Actiunea procurorilor DIICOT a fost realizata cu sprijinul ofiterilor de politie judiciara din cadrul BCCO Craiova, BCCO Timisoara, BCCO Cluj si BCCO Bucuresti si IPJ Gorj.
Autor: Adriana Pavel
0 Comentarii