Persoanele neasigurate beneficiaza gratuit de servicii medicale oncologice
Persoanele neasigurate beneficiaza gratuit de servicii medicale oncologice
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/persoanele-neasigurate-beneficiaza-gratuit-de-servici-medicale-oncologice/
Persoanele neasigurate pot beneficia de servicii de preventie, de depistare si confirmare a afectiunii oncologice, decontate de sistemul asigurarilor sociale de sanatate, precizeaza Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS).
Pentru a beneficia de aceste servicii, o astfel de persoana trebuie sa urmeze cativa pasi:
1. Se inscrie pe lista de pacienti a unui medic de familie, la alegerea sa. Daca a avut un medic de familie cand a fost persoana asigurata, se poate reinscrie la acesta.
2. Se programeaza si se prezinta la o consultatie de preventie la medicul respectiv. Consultatiile de preventie pentru persoanele neasigurate se acorda pe grupe de varsta, fiind decontate de casa de asigurari de sanatate astfel:
• doua consultatii pe an pentru persoanele cu varsta intre 18 si 39 ani;
• pana la 3 consultatii pe an pentru persoanele peste 40 de ani care nu sunt in evidenta medicului de familie cu alte afectiuni cronice;
• pana la 2 consultatii pe an pentru persoanele de peste 40 de ani care sunt in evidenta medicului de familie cu afectiuni cronice.
3. Medicul de familie va evalua riscul ca pacientul sa aiba o boala ascunsa, fara simptome. In functie de evaluare, medicul poate decide sa trimita pacientul la analize medicale de preventie gratuite si ii va inmana acestuia un bilet de trimitere (formular dedicat, marcat cu PREV 1….7).
4. Daca la oricare din consultatii medicul de familie va avea suspiciunea ca pacientul are o forma de cancer (boala oncologica), pentru confirmarea sau infirmarea suspiciunii il va putea trimite, dupa caz:
• sa efectueze analize medicale gratuite, radiografii, ecografii, ale caror rezultate vor fi apoi interpretate de medicul de familie;
• sa fie consultat ambulatoriu de un medic specialist;
• sa fie internat in regim de spitalizare de zi.
Potrivit CNAS, biletele de trimitere pentru cazurile suspecte oncologic vor fi marcate cu initialele SO.
5. Pe baza biletului de trimitere, medicul specialist din ambulatoriu va putea acorda pacientului persoana neasigurata consultatii pentru depistarea afectiunilor oncologice (se deconteaza maximum doua consultatii/trimestru/persoana, prezentarea la a doua consultatie facandu-se direct, fara alt bilet de trimitere). De asemenea, medicul specialist va putea efectua proceduri diagnostice[1] si servicii medicale in scop diagnostic – caz.
Dupa caz, medicul specialist va putea elibera pacientului bilete de trimitere (marcate SO), pentru:
• un alt medic specialist;
• analize de laborator, radiografii, ecografii;
• spitalizare de zi.
6. Pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau de la specialistul din ambulatoriu marcate SO, in spitalizare de zi se va efectua: diagnosticarea afectiunii oncologice, evaluarea extensiei tumorale, evaluarea statusului clinico-biologic al pacientului cu afectiune oncologica. Se recomanda ca aceste servicii sa fie efectuate in maximum 28 de zile de la deschiderea primei foi de spitalizare de zi. Tot in spital se pot efectua si servicii medicale in scop diagnostic-caz pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin si a cancerului de san.
7. Dupa confirmarea diagnosticului de boala oncologica, pacientul neasigurat va putea fi inclus in Programul national de oncologie si, daca nu are nicio sursa de venit, dupa includerea in program va putea deveni persoana asigurata fara plata contributiei, pana la vindecarea respectivei afectiuni.
“Mentionam ca fondurile necesare pentru decontarea serviciilor medicale acordate persoanelor neasigurate nu se asigura din contributiile platite de persoanele asigurate, ci printr-o alocare suplimentara separata, din bugetul de stat.”, a mai transmis CNAS.
Etichete: servicii medicale preventie, servicii medicale diagnostic oncologic, servicii medicale oncologice, servicii medicale gratuite persoane neasigurate, cnas
Autor: Adriana Pavel
1 Comentarii
TAMPENIE MAXIMA ELECTORALA !!! Adica marlanul NU PLATESTE, primeste tot pe banii putinilor platitori, dar beneficiaza de gratuitati – de la explorari pana la consulturi. Eventual da si statul in judecata pt medicamente scumpe necompensate pt ca nu-i asigura “dreptul la viata” !!! Atunci pentru ce mai platesc cei prosti si sanatosi CAS ???