Proiect de digitalizare a spitalelor din Bucuresti
Proiect de digitalizare a spitalelor din Bucuresti
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/proiect-de-digitalizare-a-spitalelor-din-bucuresti/
Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB) ar putea adopta un proiect privind digitalizarea spitalelor aflate in administrarea Administratiei Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti (ASSMB).
“Se aproba proiectul ‘Digitalizarea spitalelor aflate in administrarea Administratiei Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti’. (…) Se aproba proiectul pilot ‘Digitalizarea Spitalului Clinic Colentina’. (…) Se aproba elaborarea studiului de fezabilitate privind proiectul ‘Digitalizarea spitalelor aflate in administrarea Administratiei Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti'”, prevede proiectul de hotarare de pe ordinea de zi a sedintei CGMB de joi, potrivit Agerpres.
Potrivit raportului de specialitate pentru aprobarea proiectului, digitalizarea in sanatate este una dintre prioritatile Primariei Municipiului Bucuresti pentru perioada imediat urmatoare.
“Tinand seama de contextul epidemiologic COVID-19, digitalizarea este cu atat mai oportuna cu cat va elimina pe cat posibil documentele in format letric din fluxul de spital. (…) Astfel, se va diminua riscul de contaminare prin manipularea documentelor in format letric (…). In egala masura, fiind un sistem de management integrat/centralizat, va fi facilitat accesul la informatii in timp real cu privire la situatia miscarii pacientilor (saloane, paturi), la consumul de materiale sanitare, medicamente, starea de sanatate a pacientilor internati, in vederea aplicarii protocoalelor terapeutice intr-un timp cat mai scurt”, mai prevede sursa citata.
Obiectivul proiectului de digitalizare il reprezinta imbunatatirea calitatii serviciilor medicale din cadrul spitalelor aflate in administrarea ASSMB prin automatizarea/eficientizarea fluxurilor medicale, siguranta datelor pacientilor, telemedicina/asistenta medicala la distanta/second opinion si interconectare, stipuleaza raportul de specialitate.
Costurile programului pilot vor fi stabilite in baza unui studiu de fezabilitate si a unei analize cost beneficiu.
Etichete: digitalizare spitale, sistem informatic de sanatate, telemedicina, spitale bucuresti
Autor: Adriana Pavel
0 Comentarii