Protocol terapeutic
conform ordin MS/CNAS NR 564/499/2021
A006E – DCI CALCITRIOLUM
A006E – DCI CALCITRIOLUM
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/protocol-a006e-dci-calcitriolum/
Indicaţii
Calcitriolum este indicat în:
1. BCR stadiile 3 – 5 pre-dializă (eRFG < 60 mL/min) pentru tratamentul hiperparatiroidismului
secundar, ca terapie de linia a doua, la bolnavi la care iPTH persistă peste limita ţintă recomandată
pentru stadiul Bolii cronice de rinichi [> 70 pg/mL, BCR3; > 110 pg/mL, BCR4; > 190 pg/mL, BCR5] după
corectarea deficitului nutriţional de vitamină D cu colecalciferol [25(OH)D serică > 30 pg/mL; 1,25(OH)2D
serică < 22 pg/mL], care au fosfatemie (≤ 4,6 mg/dL) şi calcemie normale (≤ 10,5 mg/dL), spontan sau
după intervenţie terapeutică.
2. BCR stadiul 5 dializă, ca terapie de linia întâi a hiperparatiroidismului secundar, la bolnavii cu iPTH
seric > 300 pg/mL (peste 5 x limita superioară a valorii normale a laboratorului) la două determinări
consecutive, care au fosfatemie (≤ 5,5 mg/dL) şi calcemie normale (≤ 10,2 mg/dL), spontan sau după
intervenţie terapeutică şi nu au semne de intoxicaţie cu aluminiu (aluminemie < 20 μg/L sau între 20 – 60
μg/L, dacă testul la desferioxamină este negativ).
Tratament
Ţinta tratamentului
Controlul hiperparatiroidismului secundar (vezi mai sus) şi a valorilor calciului şi fosfaţilor serici (vezi mai
sus).
Doze
Doza de iniţiere:
1. în BCR stadiile 3 – 5 pre-dializă (eRFG < 60 mL/min): calcitriol 0,125 – 0,25 μg/zi pe cale orală;
2. în BCR stadiul 5 dializă – doza este divizată fie în 7 prize zilnice, fie în 3 prize la şedinţele de
hemodializă, în funcţie de nivelul iPTH:
a. 1,5 – 4,5 μg/săptămână pentru iPTH 300 – 600 pg/mL;
b. 3 – 12 μg/săptămână pentru iPTH 600 – 1000 pg/mL;
c. 9 – 21 μg/săptămână per os pentru iPTH > 1000 pg/mL.
Ajustarea dozei:
1. în BCR stadiile 3 – 5 pre-dializă este recomandată la 1 – 3 luni interval în funcţie de iPTH seric: se face la
1 – 3 luni, în funcţie de în funcţie de iPTH seric:
a. dacă iPTH scade cu 30 – 60% din valoarea precedentă iniţierii terapiei – se menţine aceeaşi doză;
b. dacă iPTH scade cu < 30% – se creşte doza cu 25 – 30%;
c. dacă iPTH scade cu > 60% – se reduce doza cu 25 – 30%;
d. dacă iPTH scade sub 40 – 70 pg/mL (sub 0,5 – 1 ori limita superioară a valorii normale a
laboratorului) – se întrerupe administrarea. Dozarea iPTH trebuie repetată după 4 săptămâni, iar
în cazul creşterii peste limita superioară recomandată pentru stadiul BCR, terapia cu calcitriol va
fi reluată în doză redusă cu 50%.
2. în BCR stadiul 5 dializă este recomandată la 2 – 4 săptămâni interval în funcţie de iPTH seric:
a. dacă iPTH scade cu 30 – 60% – se menţine aceeaşi doză;
b. dacă iPTH scade cu < 30% – se creşte doza cu 0,5 – 1 μg/şedinţa de hemodializă, fără a depăşi
doza de 4 μg la o administrare;
c. dacă iPTH scade cu > 60% – se reduce doza cu 0,5 – 1 μg/şedinţa de hemodializă;
d. dacă iPTH scade sub 300 pg/mL (sub 4,5 x limita superioară a valorii normale a laboratorului) – se
întrerupe administrarea. Dozarea iPTH trebuie repetată după 4 săptămâni, iar în cazul creşterii >
300 pg/mL, terapia cu calcitriol va fi reluată în doză redusă cu 50%.
Întreruperea administrării
Este recomandată:
1. în BCR stadiile 3 – 5 pre-dializă când:
a. Calcemia totală corectată este peste > 10,5 mg/dL (cu reluare după corectare cu doză redusă la
50%, dacă iPTH este peste valorile ţintă);
b. Fosfatemia este peste 4,6 mg/dL (cu reluare după corectare cu doză redusă la 50%, dacă iPTH
este peste valorile ţintă);
c. iPTH scade sub 40 – 70 pg/mL (sub 0,5 – 1 ori limita superioară a valorii normale a laboratorului).
Dozarea iPTH trebuie repetată după 4 săptămâni, iar în cazul creşterii peste limita superioară
recomandată pentru stadiul BCR, terapia cu calcitriol va fi reluată în doză redusă cu 50%;
d. este atins obiectivul terapeutic definit drept menţinerea constantă a iPTH seric între limitele
recomandate pentru stadiul Bolii cronice de rinichi (vezi mai sus).
2. în BCR stadiul 5 dializă când:
a. calcemia totală corectată este peste 10,2 mg/dL (cu reluare după corectare, cu doză redusă cu
50%, dacă iPTH se menţine peste 300 pg/mL);
b. fosfatemia este peste 5,5 mg/dL (cu reluare după corectare, cu doză redusă cu 50%, dacă iPTH se
menţine peste 300 pg/mL);
c. iPTH seric scade sub 300 pg/mL (sub 4,5 x limita superioară a valorii normale a laboratorului).
Dozarea iPTH trebuie repetată după 4 săptămâni, iar în cazul creşterii > 300 pg/mL, terapia cu
calcitriol va fi reluată în doză redusă cu 50%;
d. aluminemia creşte este peste 60 μg/L;
e. nu este obţinut răspunsul terapeutic, situaţie definită drept persistenţa iPTH peste 500 – 800
pg/mL (peste 8 – 12 x limita superioară a valorii normale a laboratorului) după ajustarea corectă
a dozelor de VDRAn şi utilizarea adecvată a celorlalte mijloace terapeutice recomandate (dietă,
adecvarea dializei, chelatori intestinali de fosfaţi) sau apariţia complicaţiilor clinice ale
hiperparatiroidismului secundar (calcifilaxie, fracturi în os patologic, ruptura tendonului
muşchiului cvadriceps, calcificări metastatice).
Monitorizare
1. în BCR stadiile 3 – 5 pre-dializă:
a. Calcemie (calcemia totală corectată sau calciu ionic seric măsurat direct cu electrod specific) –
bilunar în prima lună, lunar până la 3 luni şi, apoi, trimestrial;
b. Fosfatemie – bilunar în prima lună, lunar până la 3 luni şi, apoi, trimestrial;
c. iPTH seric – la 1 lună după iniţierea terapiei şi, apoi, trimestrial;
2. în BCR stadiul 5 dializă:
a. calcemie (calciu ionic seric măsurat direct cu electrod specific sau calcemia corectată) –
săptămânal în faza de iniţiere a terapiei şi de ajustare a dozelor; bilunar în primele 3 luni ale
terapiei de întreţinere şi, apoi, lunar;
b. fosfatemie – săptămânal în faza de iniţiere a terapiei şi de ajustare a dozelor; bilunar în primele 3
luni ale terapiei de întreţinere şi, apoi, lunar;
c. iPTH – lunar în faza de iniţiere a terapiei şi de ajustare a dozelor până la obţinerea nivelului optim
al iPTH cu fosfatemie şi calcemie normale. Pe parcursul terapiei de întreţinere, dacă doza de
VDRAn şi concentraţia iPTH sunt stabile timp de 2 luni, monitorizarea iPTH poate fi efectuată
trimestrial;
d. aluminemie – semestrial.
Prescriptori
Prescrierea şi monitorizarea tratamentului cu calcitriolum va fi efectuată de către medicii nefrologi.
Autor: FormareMedicala.ro