Protocol terapeutic

conform ordin MS/CNAS NR 564/499/2021

A010N – DCI COMPLEX DE HIDROXID FER (III) SUCROZĂ

Actualizat la FEBRUARIE 2022 | Vezi lista tuturor protocoalelor terapeutice

A010N – DCI COMPLEX DE HIDROXID FER (III) SUCROZĂ

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/protocol-a010n-dci-complex-de-hidroxid-fer-iii-sucroza/

Indicaţii
Tratamentul deficitului absolut (feritină serică < 100 ng/mL) sau funcţional de fier (feritină serică > 100
ng/mL şi saturarea transferinei < 20%) din anemia (hemoglobină sub 11 g/dL) la pacienţi cu boală cronică
de rinichi (eRFG < 30 mL/min), trataţi sau nu cu agenţi stimulatori ai eritropoiezei (ASE), dacă au fost
excluse alte cauze ale anemiei.

Tratament
Ţinta tratamentului
Ţinta tratamentului este menţinerea hemoglobinei pacientului între 11 şi 12 g/dL, a indicelui de saturare
a transferinei între 20 – 50% şi a feritinei serice între 200 – 500 ng/mL.

Doze, cale de administrare
1. Bolnavi cu BCR stadiile 4 şi 5 nedializaţi, dializaţi peritoneal sau transplantaţi, cu deficit relativ sau
absolut de fier, dacă tratamentul pe cale orală (200 mg fier elemental/zi) nu realizează corectarea
deficitului funcţional sau relativ de fier (feritinemie mai mică de 200 ng/mL), se iniţiază administrarea
intravenoasă, cu complex de hidroxid de fier (III) sucroză, în doză de 100 mg/2 săptămâni, timp de 10
săptămâni (1000 mg în total).
2. Bolnavi cu BCR stadiul 5 hemodializaţi, cu deficit relativ sau absolut de fier:
a. Doza iniţială este de 100 – 200 mg de complex de hidroxid de fier (III) sucroză pe săptămână,
timp de 5 – 10 săptămâni (1000 mg în total) administrat lent pe cale intravenoasă în ultimele 2
ore ale şedinţei HD.
b. Doza de întreţinere este în funcţie de valorile hemoglobinei şi ale feritinei serice, respectiv ale
indicelui de saturare a transferinei:
– Dacă hemoglobina creşte ≥ 11 g/dL sau cu 0,5 – 1 g/lună, iar deficitul relativ sau absolut de fier
persistă, se continuă cu doza de 100 mg/săptămână;
– Dacă hemoglobina creşte ≥ 11 g/dL sau cu 0,5 – 1 g/lună, iar deficitul relativ sau absolut de fier
dispare, se continuă cu doza de 100 mg la 2 săptămâni;
– Dacă hemoglobina se menţine sub 10 g/dL, iar deficitul relativ sau absolut de fier dispare, se
continuă cu doza de 100 mg la 2 săptămâni şi se începe administrarea de agenţi stimulatori ai
eritropoiezei.
– Dacă feritina serică creşte peste 500 micrograme/L şi indice de saturare a transferinei peste
50%, tratamentul intravenos cu fier trebuie întrerupt pentru un interval de până la 3 luni, atât
timp cât nu există semne ale deficitului funcţional de fier (indice de saturare a transferinei
mai mic 20%). La sfârşitul acestui interval, trebuie reevaluaţi parametrii metabolismului
fierului.
– Dacă feritinemia a scăzut sub 500 micrograme/L şi indicele de saturare a transferinei sub 50%,
administrarea intravenoasă a fierului poate fi reluată, dar cu doze reduse la 1/4 – 1/2 din doza
iniţială.
Monitorizare
1. Hemoglobina trebuie monitorizată la două săptămâni până la atingerea dozei de întreţinere şi apoi
lunar, pe toată durata tratamentului.
2. Indicele de saturare a transferinei şi feritina serică trebuie monitorizate lunar până la stabilirea dozei
de întreţinere şi apoi la trei luni, pe toată durata tratamentului cu complex de hidroxid de fier (III)
sucroză.
Prescriptori
Medici nefrologi, conform protocolului. Bolnavilor dializaţi nu li se pot prescrie şi elibera reţete prin
farmacii cu circuit deschis pentru complex de hidroxid de fier (III) sucroză, deoarece tratamentul anemiei
este inclus în serviciul de dializă

Autor: FormareMedicala.ro

Lista tuturor protocoalelor terapeutice actualizate

Cele mai noi stiri medicale: