A015E – DCI INSULINUM LISPRO

I. Definiţie
Insulina lispro este un analog de insulină cu durată scurtă de acţiune. Un ml conţine 100 U
(echivalent cu 3,5 mg) insulina lispro (de origine ADN recombinant produsă pe E.coli) sau
200 unităţi insulină lispro (echivalent) la 6,9 mg).

II. Criterii de includere pentru tratamentul cu insulină lispro
Adulţi, copii cu vârstă peste 2 ani, cu diabet zaharat, atunci când este necesar tratamentul cu
insulină.

III. Doze şi mod de administrare:
1. Doza de Insulină lispro este individualizată şi stabilită de către medic în concordanţă
cu necesităţile pacientului.
2. Insulina lispro se administrează subcutanat, la nivelul braţelor, coapselor, feselor sau
abdomenului sau prin pompă continuă de perfuzie. Insulina lispro poate fi utilizată în perfuzie
continuă subcutanată cu insulină, în continuare PCSI, în pompe adecvate pentru perfuzia de
insulină subcutanată.
Utilizarea locurilor de injectare trebuie rotată, astfel încât să nu se folosească acelaşi loc mai
frecvent decât aproximativ o dată pe lună. Administrată subcutanat, insulina lispro îşi exercită
efectul rapid şi are o durată mai mică de acţiune (2 până la 5 ore), comparativ cu insulina
solubilă. Acest debut rapid al acţiunii permite ca o injecţie de insulină lispro să se
administreze foarte aproape în timp de momentul mesei. Debutul mai rapid al acţiunii în
comparaţie cu insulina umană solubilă se menţine indiferent de locul injectării. Ca şi în cazul
tuturor preparatelor de insulină, durata de acţiune a Insulinei lispro este în funcţie de doză,
locul injectării, fluxul sanguin, temperatura şi activitatea fizică.
3. Insulina lispro poate să fie administrată şi intravenos, de exemplu pentru controlul
glicemiei în timpul cetoacidozei, bolilor acute sau în perioadele intra- şi postoperatorii.

IV. Monitorizarea tratamentului
În primele săptămâni după iniţierea terapiei cu insulină lispro, se recomandă o monitorizare
metabolică strictă. Odată cu ameliorarea controlului metabolic şi cu creşterea consecutivă a
sensibilităţii la insulină, poate deveni necesară o ajustare suplimentară a regimului terapeutic.
De asemenea, ajustarea dozei poate fi necesară, de exemplu, în caz de modificări ale greutăţii
corporale, ale stilului de viaţă al pacientului, ale momentului administrării insulinei sau dacă
survin alte situaţii care cresc susceptibilitatea la hipo- sau hiperglicemie.
Insuficienţa renală sau hepatică poate reduce necesarul de insulină al pacienţilor. La aceşti
pacienţi se recomandă monitorizarea atentă a glicemiei şi ajustarea dozelor de insulină lispro.

V. Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi.
Hipoglicemia.

VI. Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Folosirea unor doze insuficiente sau întreruperea tratamentului, în special în diabetul zaharat
insulino-dependent, poate determina hiperglicemie şi cetoacidoză diabetică, stări patologice
potenţial letale.
O consecinţă farmacodinamică a acţiunii rapide a analogilor de insulină este faptul că o
posibilă hipoglicemie se manifestă mai precoce după administrare decât în cazul insulinei
umane solubile.
Schimbarea tipului sau mărcii de insulină administrată unui pacient cu un alt tip sau cu o altă
marcă trebuie făcută numai sub supraveghere medicală strictă.
Dacă este utilizată asocierea cu pioglitazonă, pacienţii trebuie supravegheaţi pentru
identificarea de semne şi simptome ale insuficienţei cardiace, creştere în greutate şi edeme.

VII. Reacţii adverse
Reacţiile adverse observate la pacienţii care utilizează Insulina lispro sunt în principal
dependente de doză şi sunt datorate efectului farmacologic al insulinei. Similar altor produse
de insulină, hipoglicemia este, în general, cea mai frecventă reacţie adversă. Aceasta poate să
apară dacă doza de insulină este prea mare comparativ cu necesarul de insulină.
Alergia locală este frecventă. Lipodistrofia la locul injectării este mai puţin frecventă.

VIII. Întreruperea tratamentului: decizia de întrerupere temporară sau definitivă a
tratamentului va fi luată în funcţie de indicaţii şi contraindicaţii de către specialistul
diabetolog, la fiecare caz în parte.

IX. Prescriptori: medici diabetologi, alţi medici specialişti cu competenţa în diabet, medici
desemnaţi.