Protocol terapeutic

conform ordin MS/CNAS NR 564/499/2021

R03AC18 – DCI INDACATEROLUM

Actualizat la FEBRUARIE 2022 | Vezi lista tuturor protocoalelor terapeutice

R03AC18 – DCI INDACATEROLUM

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/r03ac18-dci-indacaterolum/

  1. Definiţie
    Bronopneumonia obstructivă cronică se caracterizează prin obstrucţia căilor aeriene care este de
    regulă progresivă, nu este complet reversibilă şi nu se modifică marcat în decursul mai multor luni.

    1. Indicaţii:
    Indacaterolum este indicat ca tratament bronhodilatator de întreţinere, pentru ameliorarea
    simptomelor la pacienţii adulţi cu boală pulmonară obstructivă cronică

    2. Criterii de includere a pacienţilor
    Diagnosticul de bronhopneumonie cronică obstructivă
    1. Clinic
    a. Tuse
    • cronică: minim trei luni pe an, doi ani consecutiv = diagnostic de bronşită cronică,
    • deseori productivă, cu spută mucoasă şi uneori mucopurulentă
    • predominant matinală (“toaleta bronşică”)
    b. Dispnee
    • simptomul central în BPOC
    • apare iniţial la eforturi mari: alergat, cărat greutăţi mari, muncă fizică grea;
    • pacientul nu mai poate face aceleaşi eforturi ca persoanele de aceeaşi vârstă cu el
    c. Examenul fizic
    • obezitate sau hipoponderalitate
    • semne de obstrucţie: expir prelungit (durata ascultătorie a expirului este egală sau mai lungă
    decât a inspirului), raluri sibilante şi ronflante, expir cu buzele ţuguiate
    • semne de hiperinflaţie: torace “în butoi” (diametru anteroposterior mărit),
    • hipersonoritate la percuţie, diminuarea murmurului vezicular, atenuarea zgomotelor cardiace
    • semne de cord pulmonar cronic: galop drept, edeme gambiere (până la anasarcă),
    • hepatomegalie de stază, jugulare turgescente
    • semne de insuficienţă respiratorie: cianoză centrală, flapping tremor, alterarea stării de
    conştienţă

    2. Spirometric
    Obstrucţia căilor aeriene este definită ca:
    – VEMS < 80% din valoarea prezisă şi
    – VEMS/CVF < 70% din valoarea prezisă
    – VEMS – volum expirator maxim în prima secundă
    – CVF – capacitate vitală forţată

    3. Iniţierea tratamentului şi doze
    Indacaterolum este indicat ca tratament bronhodilatator de întreţinere. Întrucât schema terapeutică cu
    indacaterolum este mai ieftină decât cea cu tiotropiu, la pacienţii naivi care nu au fost trataţi anteriori cu
    beta2 adrenergice şi antimuscarinice cu durata foarte lungă de acţiune, tratamentul se iniţiază cu
    indacaterolum, iar doza recomandată reprezintă inhalarea conţinutului unei capsule de 150 micrograme,
    o dată pe zi, utilizând inhalatorul. Doza trebuie crescută numai la recomandarea medicului. O doză de
    300 micrograme, o dată pe zi, este recomandată în special la pacienţii cu BPOC severă. Doza maximă
    recomandată este de 300 micrograme, o dată pe zi.

    4. Monitorizarea tratamentului
    Se face pe baza semnelor clinice şi spirometrie

    5. Întreruperea tratamentului
    – Apariţia semnelor de hipersensibilitate: reacţii alergice, angioedem (inclusive dificultăţi la
    respiraţie sau înghiţire, umflare a limbii, buzelor şi feţei), urticarie sau erupţii cutanate
    – Bronhospasm paradoxal
    – Agravarea bolii
    – Apariţia efector sistemice.
    – Apariţia efector cardiovasculare: creşterea alurii ventriculare, a tensiunii arteriale, semen EKG
    (aplatizarea undei T, prelungirea intervalului QT, subdenivelarea segmentului QT
    – Hipokaliemie semnificativă care pot genera reacţii cardiovasculare
    – Hiperglicemie semnificativă în special la pacienţii cu diabet zaharat.

    6. Prescriptori
    Iniţierea se va face de către medicii din specialitatea pneumologie, alergologie, medicină internă
    iar continuarea se poate face şi de către medicul de familie în dozele şi pe durata recomandată în
    scrisoarea medical.

Autor: FormareMedicala.ro

Lista tuturor protocoalelor terapeutice actualizate

Cele mai noi stiri medicale: