Rata de imbolnavire de Covid-19 in randul personalului medical este in scadere
Rata de imbolnavire de Covid-19 in randul personalului medical este in scadere
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/rata-de-imbolnavire-de-covid-19-in-randul-personalului-medical-este-in-scadere/
Rata de infectare cu noul coronavirus in randul personalului medical este in scadere, chiar si in tarile in care pandemia de Covid-19 continua sa avanseze intr-un ritm rapid, au anuntat reprezentantii Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), citati de AFP.
OMS raporteaza ca datele colectate din 83 de tari, cele mai multe din Europa si cele doua Americi, arata ca, de acum, “exista o scadere substantiala a infectarilor (in randul personalului medical, n.r.) fata de perioada de inceput a pandemiei”, noteaza si Agerpres.
Daca OMS evoca in trecut un procent de 14% de angajati sanitari infectati, acest procent este, in prezent, mai apropiat de cel inregistrat in populatia generala: mai putin de 3% in numeroase tari.
Procentul angajatilor medicali din totalul persoanelor nou infectate “este intr-o scadere constanta”, a subliniat Anne Perrocheau, medic epidemiolog din cadrul OMS, conform surselor citate.
Explozia de cazuri de COVID-19 in randul personalului medical la inceputul pandemiei se explica prin lipsa echipamentelor de protectie, raportata aproape peste tot in lume, inclusiv in unele dintre cele mai dezvoltate tari.
Aprovizionarea cu echipamente de protectie este mai buna in prezent in cele mai multe tari, iar angajatii din sectorul medical au avut timp sa fie instruiti.
Etichete: personal medical covid-19, cadre medicale coronavirus, oms
Autor: Adriana Pavel
0 Comentarii