Reactia Spitalului Universitar despre locul I in topul reclamatiilor pentru solicitare de mita

25/09/2019
Reactia Spitalului Universitar despre locul I in topul reclamatiilor pentru solicitare de mita

Reactia Spitalului Universitar despre locul I in topul reclamatiilor pentru solicitare de mita

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/reactia-spitalului-universitar-despre-locul-i-in-topul-reclamatiilor-pentru-solicitare-de-mita/

Reprezentantii Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti (SUUB) au transmis ca solicitarea de bani sau atentii de catre medici sau asistente nu este un fenomen reprezentativ pentru unitatea medicala.

Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti a transmis un comunicat de presa in care precizeaza ca platile informale sunt ‘total interzise’.

Reactia unitatii medicale vine dupa publicarea clasamentului ‘Sinteza principalului indicator de monitorizare a performantelor masurilor anti-mita in spitalele din Romania’, realizat de organizatia Anti-Bribery Synergy, in care aceast spital se situeaza pe locul intai in ceea ce priveste oferirea de mita pentru realizarea actului medical.

“In Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, in perioada ianuarie 2019 – iulie 2019, adica in perioada vizata de acest clasament, au fost internati 84.011 pacienti in regim de spitalizare continua si spitalizare de zi. Putem estima ca cifra prezentata in spatiul public, respectiv 153 de pacienti, reprezinta 0,18% din bolnavii internati in perioada mentionata, ceea ce inseamna ca solicitarea de bani sau atentii de catre medici sau asistente nu este un fenomen reprezentativ pentru Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti si corpul medical al acestuia. Ne delimitam clar de comportamentul celor care au conditionat actul medical sau de comportamentul celor care au oferit atentii, ambele fapte intrand sub incidenta Codului penal”, scrie in comunicatul unitatii medicale.

Potrivit sursei citate, institutia considera ca datele prezentate in spatiul public nu arata metodologia de colectare si nici semnificatia statistica a cifrelor.

De asemenea, conducerea SUUB mai subliniaza ca darea si luarea de mita sunt infractiuni care intra sub incidenta Codului penal, iar cei care incalca legea vor fi sanctionati pe masura gravitatii faptelor lor.

“In Regulamentul Intern al Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti, la art 169 – Principiile generale care stau la baza exercitarii profesiei, litera e) integritate morala este specificat clar: ‘este interzis sa solicite sau sa accepte, direct ori indirect, pentru ei sau pentru altii, vreun avantaj ori beneficiu in exercitarea functiei pe care o detin sau sa abuzeze in vreun fel de aceasta functie’. Si articolul 171, litera c) al Regulamentului Intern al SUUB prevede explicit: Angajatul Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti trebuie ‘sa nu sugereze si sa nu pretinda recompensa (cadouri si orice alte valori sau servicii) pentru indeplinirea atributiilor de serviciu de la persoanele cu care are relatii de colaborare”, mai scrie in comunicatul SUUB.

Potrivit unui raport intocmit de Anti-Bribery Synergy pe baza raspunsurilor pacientilor din 352 unitati medicale din intreaga tara, Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti s-ar afla pe locul intai intr-un top al mitei, cu 153 de raspunsuri afirmative, urmat de Spitalul Judetean Braila, cu 147 de pacienti care au declarat ca li s-a cerut mita in timp ce erau pacienti in unitatea medicala respectiva, iar pe locul al treilea – Spitalul Clinic de Urgenta ‘Sfantul Ioan’ din Bucuresti, cu 98 de raspunsuri afirmative la intrebarea ” Vi s-au solicitat bani sau atentii de catre medici sau asistente? “, relateaza Agerpres.

Anti-Bribery Synergy, un organism de certificare acreditat international si cu operatiuni la nivel global specializat in audit, evaluare si certificare a sistemelor de management anti-mita, bazate pe standardul international ISO 37001, a publicat recent un top al mitei in spitalele din Romania, in cadrul unui proiect al Ministerului Sanatatii, care a avut drept scop monitorizarea performantelor operationale in domeniul combaterii mitei in spitalele din Romania.

Etichete: spitalul universitar de urgenta bucuresti, spitalul judetean de urgenta braila, spitalul clinic de urgenta sf ioan, mita spitale, atentii personal medical, plati informale spitale

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: