Responsabilizarea beneficiarilor de concedii medicale | Gestionarea eficienta a FNUASS
Responsabilizarea beneficiarilor de concedii medicale | Gestionarea eficienta a FNUASS
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/responsabilizarea-beneficiarilor-de-concedii-medicale-gestionarea-eficienta-a-fnuass/
Ministerul Sanatatii a initiat o Ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea OUG nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate.
Potrivit notei de fundamentare, este vorba de necesitatea unor reglementari prin care sa se implementeze un mecanism menit sa responsabilizeze asiguratii beneficiari de concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate, avand ca finalitate gestionarea eficienta a bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate (FNUASS).
Schimbari preconizate
Reglementarile preconizate au ca finalitate asigurarea unui echilibru intre tratamentul aplicat persoanelor asigurate salariate si celor care se asigura optional, precum si protectia asiguratilor prin gestionarea eficienta a bugetului Fondului, prin instituirea de masuri, ce constau, in principal, in eficientizarea activitatii de acordare, precum si in responsabilizarea asiguratilor beneficiari de certificate de concediu medical.
“Astfel, se reglementeaza in mod nediscriminatoriu faptul ca toate persoanele fizice, care nu realizeaza venituri din salarii, se pot asigura optional in sistem pe baza de contract pentru a beneficia de concedii si indemnizatii, numai in limita sumei cuprinsa in declaratia fiscala depusa in vederea platii contributiei de asigurari sociale de sanatate potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare si aceasta nu poate depasi valoarea de 3 ori a salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, stabilit potrivit legii.”, se arata in nota de fundamentare a proiectului.
Se reglementeaza dispozitii tranzitorii care cuprind reglementari referitoare la:
a) modificarea contractelor de asigurari pentru concedii si indemnizatii, incheiate de catre persoanele fizice cu casele de asigurari de sanatate, pana la data de 1 a lunii urmatoare celei in care se implinesc 60 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I a ordonantei, daca persoanele in cauza doresc prelungirea contractelor in noile conditii, respectiv pentru indemnizatii de asigurari sociale care nu pot depasi suma cuprinsa in declaratia fiscala depusa in vederea platii contributiei de asigurari sociale de sanatate potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, sau dupa caz, limita a 3 salarii minime brute pe tara lunar, in caz contrar contractele inceteaza;
b) persoanele care se afla in concedii medicale la incetarea contractelor, beneficiaza de drepturile reprezentand indemnizatii de asigurari sociale de sanatate aferente certificatelor de concediu medical eliberate pana la incetarea acestor contracte. Aceste drepturi se acorda pana la incetarea situatiei care a determinat necesitatea eliberarii certificatelor medicale.
“Normele tranzitorii au in vedere reglementarea ambelor situatii care vor presupune modificarea contractelor de asigurare pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale, atat pentru concordanta dintre venitul inscris in contractul de asigurare si cel din declaratia fiscala pentru contributia de asigurari sociale de sanatate, cat si pentru stabilirea noului nivel maxim de asigurare pentru persoanele care se asigura pentru concedii si indemnizatii de maternitate”, se mai precizeaza in initiativa legislativa.
Etichete: concedii medicale, indemnizatii asigurari de sanatate, FNUASS
Autor: Adriana Pavel
0 Comentarii