S-a constituit Coalitia Solidari pentru Sanatate. Urmeaza proteste in Medicina de Familie

30/10/2017

S-a constituit Coalitia Solidari pentru Sanatate. Urmeaza proteste in Medicina de Familie

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/s-a-constituit-coalitia-solidari-pentru-sanatate-urmeaza-proteste-in-medicina-de-familie/


In data de 28 octombrie 2017, s-a constituit la Bucuresti Coalitia “Solidari pentru Sanatate”. Din Coalitia nou infiintata fac parte:

1.    Societatea Nationala de Medicina Familiei (SNMF), reprezentata de Dr. Rodica Tanasescu, presedinte;
2.    Federatia Nationala a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), reprezentata de Dr. Marina Pircalabu, presedinte interimar;
3.    Salvati Copiii – Romania, reprezentata de doamna Gabriela Alexandrescu;
4.    Federatia Asociatiilor Bolnavilor cu Cancer (FABC), reprezentata de domnul Cezar Irimia;
5.    Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Autoimune (APAA), reprezentata de doamna Rozalina Elena Lapadatu, presedinte;
6.    Asociatia Nationala pentru Protectia Pacientilor (ANPP), reprezentata de domnul Vasile Barbu, presedinte;
7.    Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Neurodegenerative din Romania (APAN), reprezentata de domnul Dragos Popescu, presedinte;
8.    Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Hepatice din Romania (APAH-RO), reprezentata de doamna Marinela Debu, presedinte;
9.    Asociatia „Mame pentru mame”, reprezentata de doamna Ana Maita, presedinte.
 
Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice (COPAC), reprezentata de domnul Radu Ganescu, presedinte, sustine acest demers.

Coalitia „Solidari pentru Sanatate” a decis sa avertizezeprin actiuni de protest actuala clasa politica, precum si institutiile responsabile,privind sustenabilitatea sistemului national de asistenta medicala primara cu privire la situatia de criza majora prelungita in care se afla acest segment de ingrijire a pacientilor.

In data de 2 noiembrie 2017, Coalitia va organiza simultan, la ora 11, pichetarea sediilor judetene ale Prefecturilor si Caselor de Asigurari de Sanatate, sediul Guvernului si sediul CNAS, precum si o Conferinta de presa in care se vor anunta protestele din medicina de familie din Romania.

La aceste manifestari, reprezentantii Coalitiei vor depune la sediile pichetate un memoriu in care se descriu solicitarile Coalitiei privind asistenta medicala primara.

La conferinta de presa, presedintii organizatiilor unite in Coalitie vor detalia solicitarile depuse la sediile avute in vedere.

In data de 15 noiembrie 2017, Coalitia va organiza un miting in Bucuresti, in care impreuna, pacienti si medici vor arata ca in Romania nu se mai poate asigura asistenta medicala primara in lipsa unor schimbari fundamentale care sa asigure calitatea adecvata a actului medical.

“In calitate de factori responsabili pentru apararea dreptului pacientilor nostri la sanatate, tragem cel mai sumbru si urgent semnal pentru a salva ce se mai poate salva acum, in al paisprezecelea ceas, dupa 25 de ani de politici de sanatate din care pacientul lipseste cu desavarsire. Medicina de familie este pe cale sa devina o raritate, platita de stat cu cel mai mizerabil tarif, in conditiile in care contributiile romanilor au crescut an de an Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate (FNUASS)”, a declarat dr. Marina Pircalabu, presedinte interimar FNPMF.

“Nu avem alta optiune decat sa luptam impreuna pentru salvarea accesului pacientilor nostri la servicii medicale de baza si facem pe aceasta cale un ultim apel la adresa autoritatilor – Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) si Ministerul Sanatatii – de a interveni rapid si eficient pentru restabilirea acestui drept fundamental al romanilor”, a declarat Rodica Tanasescu, Presedintele Societatii Nationale de Medicina Familiei.

“Asistenta medicala primara este esentiala, medicii de familie reprezinta primul punct de interactiune a pacientilor cu sistemul medical. In acelasi timp, daca au conditiile necesare, pot asigura preventia prin informarea corecta a pacientilor. APAH-RO militeaza inca din 2009 pentru includerea markerilor virali in pachetul de analize gratuite prescrise de catre medicii de familie pentru a simplifica diagnosticul si a preveni noile infectari”, a declarat Marinela Debu, presedinte APAH-RO.

 

Autor: FormareMedicala.ro

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: