Scrisoare de multumire a angajatilor Serviciului de Ambulanta Bucuresti-Ilfov
Scrisoare de multumire a angajatilor Serviciului de Ambulanta Bucuresti-Ilfov
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/scrisoare-de-multumire-a-angajatilor-serviciului-de-ambulanta-bucuresti-ilfov/
“Stimate Ministru, doctor Nicolae Banicioiu,
Multumim, pe aceasta cale, pentru suplimentarile de posturi acordate serviciilor de ambulanta judetene si Serviciului de Ambulanta Bucuresti-Ilfov.
Apreciem, in mod deosebit, faptul ca, urmare vizitelor desfasurate la sediile noastre din Bucuresti si alte SAJ-uri, constatand in mod direct dificultatile aparute in perioadele cand numarul de solicitari inregistreaza cresteri semnificative, cand nu se poate ajunge in timpul cel mai scurt la toate solicitarile, datorita subdimensionarii personalului fata de populatia deservita, ati aprobat aceste masuri de suplimentare de posturi.
Aceasta initiativa dovedeste, inca o data, disponibilitatea actualei conduceri a Ministerului Sanatatii, pentru imbunatatirea standardelor de calitate in asistenta medicala de urgenta prespitaliceasca, pentru asigurarea sanatatii populatiei.
Totodata, salutam cu entuziasm si gratitudine initiativa si reusita eforturilor facute de dumneavoastra pentru ca salariatii din sistemul sanitar sa beneficieze, incepand cu 1 octombrie 2015, de cresteri salariale in cuantum de 25 %. Acest fapt va mobiliza si motiva lucratorii nostri in munca desfasurata.
Adresam, cu aceasta ocazie, sincerele noastre multumiri pentru implicarea dumneavoastra si a tuturor factorilor de decizie in realizarea acestui prim pas.
Actul normativ adoptat astazi dovedeste ca factorilor de decizie din Romania le pasa de sistemul medical romanesc si de asigurarea conditiilor necesare unui act medical- coerent, competent, empatic cu suferinta bolnavului, cu speranta ca, la finalul acestui program, sa ne aliniem la nivelul unor tari europene care aloca procentaje importante din PIB pentru sanatate!
Salariatii nostri, angajati ai Ministerului Sanatatii, ramasi atatia ani cu salarii plafonate, avand salariile cele mai mici din Uniunea Europeana, inteleg ca, pentru moment, constrangerile financiar-bugetare limiteaza posibilitatile de cresteri salariale doar la acest procent.
Avem speranta ca, in cel mai scurt timp, se vor crea premisele ca personalul din sistemul sanitar romanesc sa beneficieze de un sistem de salarizare decent care sa ne apropie de celelalte tari europene cu un sistem medical sanatos, beneficiarii reali fiind pacientii.
Va rugam respectuos sa transmiteti multumirile si aprecierile noastre catre toti factorii de decizie implicati in aceste initiative multumita carora a aparut o raza de speranta si pentru salariatii din sistemul asistentei medicale de urgenta prespitaliceasca.”
Autor: FormareMedicala.ro
0 Comentarii