Sefa Serviciului de Achizitii de la Spitalul Obregia, retinuta de DNA
Sefa Serviciului de Achizitii de la Spitalul Obregia, retinuta de DNA
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/sefa-serviciului-de-achizitii-de-la-spitalul-obregia-retinuta-de-dna/
Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de Combatere a Infractiunilor Asimilate Infractiunilor de Coruptie au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore, incepand cu data de 10 iulie 2017, a inculpatei FAUR ELENA, la data faptei sef al Serviciului Achizitii din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Prof. Dr. Alexandru Obregia”, cu privire la savarsirea infractiunii de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata.
Potrivit unui comunicat al DNA, in ordonanta procurorilor se arata ca, in cauza, exista date si probe care contureaza urmatoarea stare de fapt:
In perioada octombrie 2012 – decembrie 2016, inculpata Faur Elena, in calitate de sef al Serviciului Achizitii din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Alexandru Obregia”, si-a indeplinit in mod defectuos, prin incalcarea legislatiei primare, atributiile de serviciu ce ii reveneau in domeniul achizitiilor publice, (cu privire la cercetarea pietei pentru obtinerea celei mai bune oferte, negocierea conditiilor comerciale cu furnizorii, etc.).
Concret, inculpata Faur Elena a atribuit contractele de achizitie lucrari sau produse doar unor societati „agreate” desi preturile practicate de acestea erau mult mai mari decat cele practicate de alti operatori economici. In acest sens, este de mentionat faptul ca in urma compararii preturilor cu care produsele au fost comercializate catre spital, cu preturile la care aceste societati au achizitionat, ele insele, produsele, a rezultat o supraevaluare a acestora cu 200% pana la 1.100%.
Prin aceste demersuri a fost produs unitatii medicale un prejudiciu de 2.994.608,69 lei, ce constituie totodata un folos necuvenit pentru firmele beneficiare al contractelor, mai scrie in comunicatul DNA.
Inculpatei Faur Elena i s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala, urmand sa fie prezentata la data de 11 iulie 2017 Tribunalului Bucuresti, cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.
In cauza se efectueaza acte de urmarire penala si fata de alte persoane, mai precizeaza procurorii.
Autor: FormareMedicala.ro
0 Comentarii