SNMF: Deformarea realitatii dauneaza grav epidemiei de rujeola

11/08/2017

SNMF: Deformarea realitatii dauneaza grav epidemiei de rujeola

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/snmf-deformarea-realitatii-dauneaza-grav-epidemiei-de-rujeola/

Societatea Nationala de Medicina Familiei (SNMF) a luat act cu surprindere de declaratiile repetate ale Domnului Ministru al Sanatatii, domnul Florian Bodog in legatura cu faptul ca la preluarea mandatului sau, acoperirea vaccinala in Romania era de 15%.

Nu intelegem cine ii dezinformeaza pe domnul Ministru si pe domnul Prim Ministru, care a preluat cifrele, in conditiile in care rapoartele oficiale spun altceva.

Conform raportului Centrului National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) “ANALIZA REZULTATELOR ESTIMARII ACOPERIRII VACCINALE LA VARSTA DE 18 LUNI PENTRU COPIII NASCUTI IN LUNA IULIE, 2015”, analiza efectuata in luna februarie 2017, sunt precizate urmatoarele valori pentru acoperirea vaccinala (AV):    

•    doza BCG – 96,8%
•    3 doze hepatitic B pediatric – 92%
•     3 doze DTP – 82,8%
•     3 doze VPI – 82,8%
•    3 doze Hib – 82,8%  
•     o doza ROR – 86,5%

Conform raportului Centrului National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) : “ANALIZA REZULTATELOR ESTIMARII ACOPERIRII VACCINALE CU 2 DOZE RRO LA VARSTA DE 5 ANI, CU 2 DOZE RRO LA VARSTA DE 7 ANI SI CU dT LA VARSTA DE 14 ANI “, analiza efectuata de asemenea in luna februarie 2017, sunt precizate urmatoarele valori pentru acoperirea vaccinala (AV):  

•    2 doze RRO la varsta de 5 ani – 74,7%
•    2 doze RRO la varsta de 5 ani  – 74,5%
•    dT la varsta de 14 ani – 70%

Rapoartele oficiale pot fi consultate la adresa:  http://cnscbt.ro/index.php/analiza-date-supraveghere/evaluarea-acoperirii-vaccinale
 
Cifrele sunt confirmate si in “Nota de informare privind Programul National de Vaccinare” publicat in data de 26.07.2017
 
http://www.ms.ro/wp-content/uploads/2017/07/Raport-Guvern-vaccinare.pdf
 
De asemenea, raportarile oficiale la organismele internationale invoca aceleasi cifre:

https://data.unicef.org/wp-content/uploads/country_profiles/Romania/immunization_country_profiles/immunization_rou.pdf
 
http://www.who.int/immunization/monitoring_surveillance/data/EUR/en/
 
In conditiile in care in Romania evolueaza o epidemie de rujeola cu consecinte dramatice, consideram ca deformarea realitatii nu ajuta eforturilor de a salva vieti. De asemenea, pe fondul lipsei cronice a vaccinurilor, in special a vaccinului hexavalent, consideram ca procente de 82,8% nu pot fi obtinute altfel decat cu implicare si devotament din partea medicilor de familie!  
 
Tentativa anumitor autoritati nationale sau judetene de a incerca sa culpabilizeze medicii de familie pentru acoperiri vaccinale scazute este total nepotrivita in conditiile in care, in aceste zile, aceste autoritati trebuie sa fie alaturi de medicii de familie si sa sprijine eforturile de a vaccina un numar cat mai mare de copii!
 
De asemenea, solicitam Ministerului Sanatatii si Casei Nationale de Asigurari de Sanatate sa gaseasca solutii pentru a atrage medicii de familie in zonele rurale astfel incat toata populatia tarii sa beneficieze de servicii medicale si implicit, de servicii de vaccinare.

Biroul de presa al SNMF

 

Autor: FormareMedicala.ro

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: