Stomatologia nu a primit buget in 2013
Stomatologia nu a primit buget in 2013
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/stomatologia-nu-a-primit-buget-in-2013/
Presedintele Colegiului Medicilor Dentisti al Municipiului Bucuresti, dr. Alexandru Brezoescu , a declarat ca pentru stomatologie nu au fost alocate fonduri in 2013.
“Am discutat cu reprezentanti ai caselor judetene de asigurari care au spus ca au file zero la stomatologie. Medicii dentisti au decis, o parte dintre ei, sa mearga si sa-si depuna dosarele pentru fonduri. Oricare ar fi situatia, medicina dentara este de ani buni subfinantata. Anul trecut stomatologia a avut alocat sub 1% din fondul de asigurari, iar anul acesta, dupa discutiile preliminare, mult mai putin”, a declarat presedintele Colegiului Medicilor Dentisti al Municipiului Bucuresti. Potrivit acestuia, medicina dentara are nevoie de cel putin 2% din fondul de asigurari pentru a putea functiona corect si in folosul pacientului.
Conform declaratiilor acestuia, stomatologia este o ramura a medicinii, iar “zona buco-faciala face parte din corpul omenesc si prin urmare trebuie tratata ca atare”, atragand atentia ca o afectiune a cavitatii bucale lasata netratata poate duce la complicatii grave, ce pot afecta intreg organismul.
“Cum pot fi rezolvate urgentele pentru ca, potrivit legii, acestea trebuie tratate gratuit si in aceasta situatie cine plateste? Medicul dentist din propriul buzunar”, a conchis dr. Brezoescu.
Contactat de Agerpres, presedintele Casei de Asigurari de Sanatate a Municipiului Bucuresti, prof. dr. Gheorghe Iana, a confirmat ca pentru medicina dentara fila bugetara este zero.
Autor: Agerpress
0 Comentarii