Studiu: Singuratatea ar putea fi un factor de risc pentru aparitia unei boli cardiace
Studiu: Singuratatea ar putea fi un factor de risc pentru aparitia unei boli cardiace
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/studiu-singuratatea-ar-putea-fi-un-factor-de-risc-pentru-aparitia-unei-boli-cardiace/
Oamenii de stiinta cred ca, in cazul pacientilor cu diabet, singuratatea ar putea fi un factor de risc mai important pentru aparitia bolii arteriale coronariene decat dieta deficitara, lipsa activitatii fizice sau fumatul.
Autorii studiului considera ca descoperirile lor, publicate in European Heart Journal, subliniaza importanta relatiilor sociale pentru conservarea sanatatii oamenilor informeaza DPA si Agerpres.
“Calitatea contactului social pare sa fie mai importanta pentru sanatatea inimii la persoanele cu diabet decat numarul angajamentelor sociale. Nu ar trebui sa minimalizam importanta singuratatii asupra sanatatii fizice si emotionale. Ii incurajez pe pacientii cu diabet care se simt singuri sa se alature unui grup sau sa se inscrie la un curs si sa incerce sa isi faca prieteni printre oamenii cu care au interese comune”, a declarat autorul studiului, Lu Qi, profesor la Facultatea de Sanatate Publica si Medicina Tropicala din cadrul Universitatii Tulane din New Orleans.
Potrivit surselor citate, pentru realizarea studiului, cercetatorii au analizat datele furnizate de UK Biobank – o baza de date online cu inregistrari medicale si de lifestyle obtinute de la mai mult de o jumatate de milion de britanici – si care vizau peste 18.000 de adulti cu varste cuprinse intre 37 si 73 de ani. Aceste persoane aveau diabet, insa nu si boala arteriala coronariana, la inceputul acestui studiu, desfasurat pe o perioada de un deceniu.
Cercetatorii au utilizat chestionare pentru a examina felul in care singuratatea si alti factori, precum Indicele de Masa Corporala (IMC), activitatea fizica, dieta, consumul de alcool, fumatul, medicatia, presiunea sangvina, nivelul de colesterol si glicemia, ar putea afecta relatiile dintre oameni. Pe parcursul a peste 10 ani, mai mult de 3.000 de pacienti au dezvoltat o maladie cardiaca, inclusiv boala arteriala coronariana si accident vascular cerebral.
Autorii studiului au descoperit ca persoanele care au inregistrat cele mai mari scoruri la factorul de risc “singuratate” au prezentat un risc cu 26% mai mare de a dezvolta o boala cardiaca in comparatie cu persoanele cu scoruri mai mici.
Totodata, ei au realizat si ca singuratatea este un factor de risc mai mare pentru aparitia bolilor cardiace decat dieta deficitara, absenta exercitiilor fizice, fumatul si depresia – insa are o mai mica influenta atunci cand este comparata cu factori precum functia renala, nivelul de colesterol si IMC-ul.
“Singuratatea s-a clasat mai sus ca factor de predispozitie pentru boli cardiovasculare in comparatie cu mai multe obiceiuri care tin de stilul de viata. Am mai descoperit ca, pentru pacientii cu diabet, consecinta factorilor de risc fizic (glicemie slab controlata, hipertensiune, colesterol ridicat, fumat si functie renala deficitara) este mai mare in randul celor singuri in comparatie cu cei care nu sunt singuri”, a mai declarat profesorul Lu Qi.
Etichete: singuratatea, boli de inima, diabet
Autor: Adriana Pavel
0 Comentarii