Studiul care pune bazele diagnosticarii precoce a bolii Parkinson

18/04/2023
Studiul care pune bazele diagnosticarii precoce a bolii Parkinson

Studiul care pune bazele diagnosticarii precoce a bolii Parkinson

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/studiul-care-pune-bazele-diagnosticarii-precoce-a-bolii-parkinson/

Acumularea unei proteine in creier este asociata cu anumite forme de boala Parkinson, potrivit unui unui studiu publicat recent. Aceasta concluzie ar putea deschide calea catre un diagnostic precoce al acestei afectiuni, transmite AFP.

Prezenta in cantitate mare a alfa-sinucleinei in lichidul cefalorahidian este “de mare precizie pentru (a identifica) formele tipice ale bolii Parkinson”, rezuma un studiu condus de neurologul american Andrew Siderowf, publicat in jurnalul stiintific Lancet Neurology, relateaza si Agerpres.

Boala Parkinson este, alaturi de Alzheimer, una dintre principalele afectiuni care vizeaza creierul. Insa, nu se cunoaste deocamdata pe deplin ce anume cauzeaza acest rau insidios din cauza caruia pacientul isi pierde treptat capacitatea de miscare.

Cu toate acestea, se stie ca mai multi factori sunt asociati cu boala Parkinson. Printre ei, de cativa ani se cunoaste ca pacientii prezinta adesea agregate de alfa-sinucleina.

Studiul din Lancet Neurology, care se doreste a fi primul de acest tip efectuat pe sute de pacienti, confirma faptul ca prin testarea prezentei unei acumulari a acestei proteine, boala poate fi in mare masura detectata.

Potrivit surselor citate, ar fi necesar sa se stabileasca mai ales daca tehnica functioneaza la fel de bine prin analize de sange, care sunt mult mai usor de efectuat comparativ cu cele ale lichidului cefalorahidian.

Insa, acest studiu “pune bazele unui diagnostic biologic al bolii Parkinson”, considera cerccetatorii, intr-un comentariu publicat si in Lancet Neurology.

Etichete: parkinson, diagnosticare parkinson, diagnostic precoce parkinson

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: