Targu Jiu: Stimulente financiare pentru medicii care asigura garzile la Cardiologie

17/02/2025
Targu Jiu: Stimulente financiare pentru medicii care asigura garzile la Cardiologie

Targu Jiu: Stimulente financiare pentru medicii care asigura garzile la Cardiologie

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/targu-jiu-stimulente-financiare-pentru-medicii-care-asigura-garzile-la-cardiologie/

Consilierii judeteni din Gorj au aprobat, in sedinta de vineri, acordarea de stimulente financiare lunare pentru medicii din afara Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Targu Jiu care vor dori sa asigure garzile la Cardiologie.
Potrivit proiectului de hotarare, valoarea unui stimulent este de maximum 7.200 de lei pentru un medic, banii urmand sa fie asigurati din bugetul Consiliului Judetean (CJ) Gorj.

“Se aproba acordarea de stimulente financiare lunare, in cuantum de maximum 7.200 de lei/medic, medicilor din afara Spitalului Judetean de Urgenta Targu Jiu care asigura continuitatea activitatii prin linia de garda organizata la nivelul unitatii sanitare publice in specialitatea Cardiologie, in baza unor contracte individuale de munca cu timp partial. Fondurile aferente stimulentelor financiare vor fi prevazute in bugetul propriu al judetului Gorj pe anul 2025, urmand sa fie acordate la plata in limita sumelor aprobate cu aceasta destinatie, corespunzator numarului de garzi efectuate lunar de fiecare medic”, se arata in respectiva hotarare, potrivit Agerpres.

De asemenea, conform conducerii CJ Gorj, pentru a sprijini relocarea specialistilor in judet, administratia judeteana le va oferi si locuinte de serviciu, asigurandu-le astfel conditii optime pentru desfasurarea activitatii in cadrul SJU Targu-Jiu.

“Aceasta initiativa reflecta angajamentul autoritatilor judetene in rezolvarea deficitului de personal medical si a dezvoltarii serviciilor de sanatate din Gorj”, a transmis conducerea Consiliului Judetean.

Etichete: stimulente financiare medici, medici cardiologie, garzi cardiologie, spitalului judetean de urgenta targu jiu

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: