Studiu: Testul care poate diagnostica tuberculoza in cateva ore
Studiu: Testul care poate diagnostica tuberculoza in cateva ore
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/testul-care-poate-diagnostica-tuberculoza-in-cateva-ore/
O echipa de cercetatori americani a anuntat ca a dezvoltat un test de sange prin care se poate diagnostica si cuantifica rapid severitatea cazurilor de tuberculoza activa.
Acesta reprezinta un pas esential in lupta contra acestei boli care reprezinta o importanta amenintare la nivel mondial, informeaza Xinhua.
“In stadiul actual al testarilor tuberculozei, sputa expectorata, hemocultura, biopsiile invazive ale plamanilor si limfei sau punctiile sunt singurele modalitati de diagnosticare a tuberculozei. Rezultatele pot da concluzii negative false si pot fi afectate din cauza faptului ca poate dura intre cateva zile si cateva saptamani pana la obtinerea rezultatelor”, a declarat Tony Hu de la Universitatea din Arizona, cercetatorul care a condus studiul, citata de sursa mentionata.
Noua metoda combina nanotehnologia cu tehnica numita spectometrie pentru masurarea moleculelor mici cunoscute sub numele de peptide din Mycobacterium tuberculosis in vederea depistarii infectiilor active cu tuberculoza, noteaza oamenii de stiinta in jurnalul american “Proceedings of the National Academy of Sciences”, relateaza si Agerpres.
Echipa a anuntat ca noul test, numit NanoDisk-MS, nu numai ca depaseste toate celelalte tipuri de analize de pe piata, dar necesita numai cateva ore pentru afisarea rezultatelor.
Acest lucru este deosebit de important deoarece pentru controlul eficient al tuberculozei este nevoie ca pacientii sa fie tratati cat mai curand posibil astfel incat sa fie diminuat riscul de raspandire a bolii.
De asemenea, testul poate imbunatati semnificativ diagnosticarea si gestionarea afectiunii deoarece este primul de acest fel care poate masura severitatea infectiilor active cu tuberculoza, se mai arata in studiu. Acest lucru se realizeaza prin detectarea nivelurilor din sange a doua proteine — CFP-10 si ESAT-6 — eliberate de bacteria de tuberculoza in timpul infectiilor active., mai scriu sursele citate.
Potrivit OMS, tuberculoza este o boala infectioasa letala care ramane o problema de sanatate la nivel mondial.
Autor: FormareMedicala.ro
0 Comentarii