Un protest de pe Facebook poate duce la renovarea unei sectii de Pediatrie
Un protest de pe Facebook poate duce la renovarea unei sectii de Pediatrie
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/un-protest-de-pe-facebook-poate-duce-la-renovarea-unei-sectii-de-pediatrie/
Cateva fotografii postate pe Facebook de cateva mamici din Constanta, care au vrut sa protesteze astfel impotriva conditiilor de neacceptat din sectia unde erau copii lor internati, au fost de ajuns pentru a sensibiliza Ministerul Sanatatii.
Atunci cand au vazut conditiile in care stau copiii, oficialii au decis sa aloce bani pentru renovarea sectiei.
“In urma demersului conducerii Spitalului Clinic Judetean de Urgenta «Sf. Apostol Andrei» Constanta la Ministerul Sanatatii si a nemultumirilor semnalate de catre familiile copiilor care au fost internati si tratati in Sectia Pediatrie, ministrul Nicolae Banicioiu a decis sa acorde de urgenta fonduri pentru reabilitarea acestei sectii. Mai mult, ministrul s-a angajat sa se implice direct in identificarea surselor de finantare pentru construirea unei noi cladiri unde sa functioneze o ¬noua Sectie Pediatrie”, scrie ¬intr-un comunicat de presa emis de unitatea medicala.
“Probabil ca banii vor fi alocati la inceputul lunii martie. Probabil ca la sfarsitul anului acesta – inceputul anului viitor sectia va fi gata”, a precizat si Danut Capatana, managerul Spitalului,
El a mai spus ca la inceputul fiecarui an a trimis cereri de finantare catre Ministerul Sanatatii si catre Consiliul Judetean Constanta pentru reparatii capitale si pentru dotari. CJC va aloca anul acesta o suma echivalenta ccu cea de anul trecut, circa 10 milioane de lei, cu care se va renova Sectia Chirurgie, astfel incat etajul 5 va fi renovat în totalitate.
Totusi, tot managerul spitalului spune ca nici nu se pune problema de vreo epidemie de eneterocolita, asa cum au reclamat mamicile care au protestat.
“Exista sectii nerenovate in spital. Nu vreau sa suprapunem faptul ca sectiile sunt nerenovate cu faptul ca ele nu sunt intretinute in conditii igienico-sanitare asa cum prevad normele in vigoare. Cu alte cuvinte, si pe sectiile nerenovate, si pe sectiile renovate se aplica aceleasi reguli de dezinfectie si dezinsectie. Organele de control au constatat ca sectia este nerenovata, dar acuzatiile ca sectia este un focar de infectie sunt neadevarate”, a mai declarat Danut Capatana, citat de Romania Libera.
0 Comentarii