Voiculescu: Pe durata starii de alerta, alte specialitati medicale decat cele de infectionisti, ATI-sti, pot veni in ajutor
Voiculescu: Pe durata starii de alerta, alte specialitati medicale decat cele de infectionisti, ATI-sti, pot veni in ajutor
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/voiculescu-pe-durata-starii-de-alerta-alte-specialitati-medicale-decat-cele-de-infectionisti-ati-sti-pot-veni-in-ajutor/
Ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, spune ca, in perioada starii de alerta medicii de alte specialitati decat boli infectioase sau ATI vor putea ingriji pacienti COVID-19, cu respectarea protocoalelor medicale, fara sa fie raspunzatori pentru daunele si prejudiciile produse in exercitarea profesiunii.
Potrivit demnitarului, decizia a fost luata de Guvern, prin ordonanta de urgenta de modificare a Legii sanatatii.
“Am spus-o de multe ori. In spatiul public se vorbeste despre paturi ATI, despre necesitatea de a creste capacitatea la ATI. Se vorbeste de paturi ca si cum am vorbi despre mobila. Limitarea principala este a resursei umane. Si atunci vorbim de medici obositi, de asistente si toti care contribuie, vorbim despre limitari, pe care le eliminam astazi, date de lege, o lege care ii face pe medici de anumite specialitati sa se teama de eventuale consecinte ale unui lucru pe care doresc sa-l faca: sa ajute in sectiile de terapie intensiva sau acolo unde sunt ingrijiti pacienti cu COVID -19. Astazi, prin ordonanta de urgenta de modificare a Legii 95, Legea sanatatii, am stabilit ca pe durata starii de alerta, alte specialitati medicale decat cele de infectionisti, ATI-sti, pot veni in ajutorul colegilor lor, cu respectarea protocoalelor de practica medicala care sunt aprobate prin ordin al Ministerului Sanatatii”, a anuntat ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, citat de Agerpres.
Totodata, el a explicat ca daca aceste protocoale sunt respectate de catre medici, ei nu pot fi trasi la raspundere.
“Deci, stabilim ca medicii respectivi nu sunt raspunzatori pentru daune si prejudiciile produse in exercitarea profesiunii desfasurate in conditiile respectarii protocoalelor. Daca protocoalele medicale sunt respectate, nu avem niciun fel de teama de vreo consecinta” a adaugat Voiculescu.
El a mai spus, raspunzand intrebarilor pe aceasta tema, ca este o solutie buna folosita de mai multe state si este vorba doar de o punere in lege, in legislatia in vigoare, a unei normalitati.
Potrivit sursei citate, intrebat daca un medic psihiatru sau ortoped poate trata un pacient la terapie intensiva, ministrul Sanatatii a raspuns:
“Daca are pregatirea necesara, are alaturi eventual si un specialist care ii este suport si urmeaza protocolul, atunci sunteti in siguranta”.
Secretarul de stat Andreea Moldovan a explicat, la randul sau, ca aceasta decizie aduce un plus de liniste pentru medicii care lucreaza acolo. Totusi, ea a adaugat ca nu se pune problema implicarii medicilor stomatologi.
Etichete: ingrijire pacienti covid, ingrijire pacienti covid medici de alte specialitati, protocoale medicale
Autor: Adriana Pavel
0 Comentarii